FMI atrage atenţia asupra instabilităţii politice din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţiile străine ar putea scădea, dacă neînţelegerile dintre partenerii de coaliţie vor continua Economia românească creşte într-un ritm alert, chiar peste potenţial, ceea ce

Investiţiile străine ar putea scădea, dacă neînţelegerile dintre partenerii de coaliţie vor continua

Economia românească creşte într-un ritm alert, chiar peste potenţial, ceea ce ar putea genera, în timp, probleme. Creşterea deficitului de cont curent, prognozat la 12% din PIB în acest an, adâncirea deficitului comercial ca urmare a majorării cererii populaţiei şi, nu în ultimul rând, instabilitatea politică sunt doar câteva dintre riscurile la care sunt expuse atât economia, cât şi climatul investiţional.

"Investiţiile străine în România ar putea scădea dacă instabilitatea politică nu se va menţine la un nivel mai redus decât în ţările din regiune", consideră Juan Jose Fernandez-Ansola, reprezentantul regional al Fondului Monetar Internaţional. Acesta susţine că guvernarea printr-un cabinet de coaliţie presupune şi existenţa unor neînţelegeri între parteneri, dar acestea nu trebuie să continue pe termen lung. "Situaţia este încă în limite normale", apreciază reprezentantul FMI, considerând însă că echipa FMI ce va sosi în România săptămâna viitoare va face o analiză mai detaliată a acestei situaţii. "Se poate observa că în ţările cu instabilitate politică prelungită, investiţiile sunt mai reduse. Pe termen scurt, în România nu sunt preconizate efecte negative ale actualelor tensiuni, însă dacă situaţia continuă, ar putea apărea probleme", este de părere Ansola.

Economia creşte alert, chiar peste potenţial

În ceea ce priveşte evoluţia economiei româneşti, reprezentantul FMI spune că şi în 2007 creşterea economică se va menţine ridicată, la 6,5%, însă inflaţia va depăşi ţinta Băncii Centrale, iar câteva riscuri trebuie luate în calcul.

"Economia României înregistrează ritmuri alerte de creştere, putem spune peste potenţial. Riscurile sunt generate de deficitul de cont curent, prognozat pentru acest an la 12% din PIB şi de eventuale presiuni inflaţioniste. Semne de supraîncălzire a economiei ar putea veni din partea cererii, care duce la adâncirea deficitului comercial", consideră Ansola, comparând economia românească cu o maşină care merge foarte repede şi nu mai poate fi stăpânită.

"Economia merge foarte bine, însă spre limită, iar situaţia trebuie administrată atent", mai spune reprezentantul FMI. Acestea sunt însă doar estimări preliminare, spune Ansola, concluziile urmând să fie formulate de misiunea FMI care se va afla în România, între 21 februarie şi 7 martie, pentru consultările macroeconomice anuale cu autorităţile. Reprezentantul regional pentru România şi Bulgaria al FMI, Juan Jose Fernandez-Ansola, estimează revizuiri ale plafonului bugetar din acest an, fără a indica însă direcţii sau valori ale schimbărilor.

"În ceea ce priveşte bugetul, nu este vorba despre subestimări ale acestuia, ci despre gestionarea cheltuielilor", apreciază Ansola. Pentru acest an, autorităţile au stabilit un nivel de 2,8% din PIB pentru deficitul bugetar.

Semne de supraîncălzire a economiei ar putea veni din partea cererii, care duce la adâncirea deficitului comercial
Juan Jose Fernandez-Ansola
reprezentantul regional al Fondului Monetar Internaţional

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite