FMI: Deficitul bugetar şi controlul salariilor sunt prioritare pentru 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuarea procesului de dezinflaţie depinde de cheltuielile guvernului şi de modul în care vor spori veniturile populaţiei

Reprezentantul pentru România al Fondului Monetar Internaţional atrage atenţia că, în cazul în care nivelul deficitului bugetar de anul viitor va depăşi proiecţia de 2,8% din PIB, economia ar putea pierde o serie de investitori străini.
Menţinerea deficitului bugetar în limitele anunţate pentru anul viitor şi un ritm de creştere al salariilor sub cel al productivităţii muncii sunt cruciale pentru stabilitatea macroeconomică a României. Directorul executiv pentru România al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Jeroen Kremers, susţine că aceste două domenii, alături de continuarea politicilor structurale (cum ar fi proiectele de infrastructură) reprezintă principalele provocări ale economiei româneşti pentru următorul an.
Astfel, oficialul FMI subliniază faptul că ritmul de majorare a salariilor trebuie să rămână sub control, atât la nivelul sectorului de stat, cât şi al celui privat. "Chiar dacă sunt aşteptări legate de aderarea la Uniunea Europeană, creşterea salariilor nu trebuie să depăşească productivitatea muncii, pentru că altfel ar fi pusă în pericol competitivitatea economiei româneşti pe plan extern", explică Jeroen Kremers.
Accentuarea dezechilibrului bugetar sperie investitorii
Totodată, în condiţiile în care soldul negativ al contului curent se va apropia, la nivelul anului curent, de 11% din Produsul Intern Brut, oficialul FMI subliniază că o eventuală majorare a deficitului bugetar va contribui la adâncirea dezechilibrului extern, cu influenţe negative asupra încrederii investitorilor străini. "Dar în momentul de faţă, perspectiva economică a României este una pozitivă, în ciuda faptului că ţara se află în mijlocul unor evenimente de ordin politic. În opinia mea, toţi oficialii români cu care am discutat ştiu că salariile şi deficitul bugetar trebuie ţinute sub control", consideră reprezentatul FMI.
Totuşi, în cazul în care nivelul deficitului bugetar şi, implicit, al celui de cont curent vor fi depăşite faţă de estimările actuale, atunci economia naţională ar putea pierde o serie de investitori străini. Aşa cum atrag atenţia şi analiştii financiari din ţara noastră, reprezentantul FMI subliniază faptul că, odată ce dezechilibrul extern se va accentua, capitalurile străine ce vor să intre în ţară şi-ar putea reconsidera intenţiile. În aceste condiţii, finanţarea deficitului de cont curent se va realiza prin împrumuturi, ceea ce ar putea conduce şi la scăderea puterii monedei naţionale. Iar continuarea procesului de dezinflaţie va fi pusă în pericol.
"Însă trebuie precizat faptul că este dificil de spus care ar fi un nivel al deficitului de cont curent ce ar pune în pericol stabilitatea economică", precizează Jeroen Kremers. Motivul ţine de faptul că România, ca şi alte ţări din regiune, reprezintă teritorii necunoscute pentru teoria economică, din cauza ritmului rapid al tranziţiei. "În urmă cu câţiva ani, ţara înregistra un nivel ridicat al şomajului. Dar acum sunt zone cu deficit de forţă de muncă, pe de o parte datorită investiţiilor care au creat noi locuri de muncă, pe de altă parte pentru că multe persoane au ales să plece în alte state", spune reprezentantul FMI.

Oficialul FMI, Jeroen Kremers, consideră că, în acest an, creşterea economică se va situa la 7,5%. În acelaşi timp, rata inflaţiei ar putea ajunge la circa 5%, în decembrie 2006. Totodată, Kremers consideră că execuţia bugetară, pentru acest an, ar putea fi echilibrată, ţinând cont că, după primele 10 luni, excedentul a fost de circa 2% din Produsul Intern Brut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite