UPDATE: Preşedintele Băsescu, către delegaţia FMI: "Semnalele de la Bruxelles sunt pozitive"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu primeşte, marţi, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.Potrivit programului oficial al preşedintelui, primirea delegaţiei comune va avea loc la ora 11.00.

UPDATE: Băsescu le-a spus reprezentanţilor delegaţiei FMI, BM şi CE că semnalele de la Consiliul European informal de la Bruxelles sunt pozitive şi că, probabil, imaginea UE şi a zonei Euro va fi upgradată de către investitori.

"Tocmai m-am întors de la Bruxelles (de la lucrările Consiliului European informal - n.r.) unde semnalele sunt pozitive. Am ajuns la o înţelegere în cele din urmă şi cel mai probabil imaginea UE şi a zonei Euro va fi upgradată de către investitori. Am introdus câteva reguli în interiorul UE care sunt foarte apropiate de regulile FMI", a spus preşedintele Băsescu la începutul întrevederii.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, i-a transmis, la rândul său, şefului statutului că ţine de evidenţă faptul că angajamentul României de a-şi asuma regulile stricte ale UE privind managementul economic este în măsură să trimită semnale pozitive din partea României în toată lumea.

FMI se află în România pentru cea de-a patra evaluare a acordului de tip preventiv, la întrevedere participând şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

La finele acestei vizite FMI ar putea revizui din nou, în scădere, prognoza de creştere economică pentru acest an, potrivit unor surse apropiate discuţiilor.

De asemenea, discuţiile ar putea atinge si subiectul măririlor de pensii şi salarii pentru care premierul Emil Boc a fost mandatat luni de conducerea coaliţiei să negocieze cu FMI.

CITEŞTE ŞI:

Alba-neagra la Guvern cu măririle de salarii

Tot luni, şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a spus că este posibilă o creştere calibrată a salariului minim în următoarea perioadă. Ulterior, premierul Emil Boc a anunţat că nu va da drumul "robinetului" de majorări.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu atrăsese atenţia, duminică, asupra pericolului pe care l-ar genera adoptarea unor măsuri populiste.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite