Expaţii deţin conducerea hotelurilor de lux în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cele cinci funcţii-cheie, trei sunt deja preluate de români.În acest context, românii încep să îşi facă simţită prezenţa în conducerea hotelurilor de prim rang de la nivel local.

Din cele cinci funcţii-cheie, trei sunt deja preluate de români.
În acest context, românii încep să îşi facă simţită prezenţa în conducerea hotelurilor de prim rang de la nivel local. "Este doar o chestiune de timp până ce un român va ajunge să conducă un hotel de lanţ internaţional la nivel de cinci stele din Bucureşti", spune Friedrich Niemann, directorul general al hotelului Athenee Palace Hilton. Potrivit acestuia, nu este o regulă ca, la nivelul unei pieţe, general managerii unui lanţ să fie aduşi din alte părţi. "Dacă te duci în Franţa, ai toate şansele ca managerii generali ai hotelurilor Hilton de acolo să fie francezi, iar în Germania, nemţi", spune el. Totuşi, Niemann estimează că nu mai devreme de 5-6 ani românii vor fi cei care vor conduce hotelurile de lanţ internaţional, în special cele de cinci stele, din ţară. Pentru aceasta, spune reprezentantul Athenee Palace Hilton, este nevoie de experienţă internaţională, dar şi de a înţelege conceptul lanţului. "Trebuie să se dezvolte în interiorul companiei. Avem câţiva români care lucrează în lanţ şi care, la un anumit moment, ar putea prelua funcţia de general manager la Athenee Palace Hilton", a mai adăugat Niemann. Hotelul pe care îl conduce are 272 de camere, este administrat sub contract de management şi va avea o cifră de afaceri de circa 21 milioane de euro anul acesta, în creştere cu un million de euro faţă de valoarea înregistrată anul trecut. Niemann spune că unitatea va închide anul fiscal curent cu un grad mediu de ocupare de 73-74%, rată similară cu cea a anului trecut.
Niemann estimează că piaţa hotelieră din România ar mai putea "digera" 2-3 hoteluri de cinci stele - dintre care unul va fi cu siguranţă gigantul Radisson SAS care, cu 435 de camere, va fi cel mai mare hotel din Capitală odată cu inaugurarea de anul viitor.
Peter Craig Martin, directorul general al hotelului bucureştean Howard Johnson Grand Plaza, subliniază faptul că o parte din hotelurile de cinci stele din Capitală au fost deja conduse de români. Astfel, Howard Johnson şi Intercontinental sunt două exemple în acest sens.
"Este o industrie internaţională. Oriunde mergi în lume există expaţi care conduc hotelurile, deci România nu este un caz singular", spune acesta. Pe de altă parte, Martin este de părere că potenţialul la nivel de piaţă există deja şi că mai este nevoie doar ca românii să găsească momentul pentru a prelua o astfel de funcţie.
"Oportunităţile sunt limitate, în Bucureşti existând un număr limitat de hoteluri de cinci stele. Odată cu intrarea altor unităţi pe piaţă, vor creşte şansele ca românii să preia funcţii de conducere", a mai spus reprezentantul Howard Johnson Grand Plaza.
Directorul general al Crowne Plaza, austriacul Franz Rattenstetter, iterează necesitatea de a avea experienţă la nivel internaţional pentru a putea prelua conducerea unui hotel de dimensiuni semnificative, cum este cel de cinci stele.
Crowne Plaza va încheia anul, spune Rattenstetter, cu o cifră de afaceri puţin peste 10 milioane de euro şi un grad mediu de ocupare de circa 70%.
"şefii de departamente de la hotelul nostru sunt toţi români, cu excepţia bucătarului-şef şi a directorului de food&beverage. Asta înseamnă că avem oameni care ar putea să preia această funcţie în viitor. Lanţurile preferă să mute oamenii în interiorul organizaţiei", explică reprezentantul Crowne Plaza. Acesta este extrem de optimist, considerând că am putea vedea o generaţie de manageri generali autohtoni la nivel de cinci stele chiar în 2-3 ani la nivel local.
"Problema este că nu există o şcoală de management hotelier şi nu există mulţi candidaţi pentru aceste funcţii. ştiu chiar de lanţuri care funcţionează în sistem de franciză în România şi care nu reuşesc să găsească manageri pentru hotelurile lor", a conchis austriacul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite