Evoluţia PIB în statele UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele emergente din Europa vor înregistra o creştere economică de 3,7% în acest an, iar cele avansate, de 1,7%. Grecia şi Portugalia vor rămâne pe minus. În tabloul general al Uniunii Europene, România nu are cel mai bun, dar nici cel mai slab avans al Produsului Intern Brut (PIB) în acest an. În 2012 însă este campioana creşterii economice.

Până la publicarea prog­nozei de primăvară a Comisiei Europene, raportul „World Economic Outlook" al FMI rămâne cel mai important reper în privinţa estimărilor de creştere economică în acest an şi în 2012. Lansat la 11 aprilie, studiul anticipează un avans economic al statelor emergente din Europa (inclusiv statele non-UE) de 3,7% în 2011 şi de 4% în 2012. Evoluţiile economice în regiune sunt diferite însă. În timp ce economia Turciei va avansa rapid - ca urmare a boomului cererii interne -, iar Polonia va păstra tendinţa solidă de creştere, de 3,8%, România va recupera mai greu în acest an. Motivul: dezechilibrele structurale acumulate înainte de izbucnirea recesiunii.

Din perspectiva prognozelor, România va avea a şasea cea mai slabă creştere economică în acest an, după statele „periferice" zonei euro: Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania şi Italia. Anul viitor însă, economiştii aşteaptă ca România să înregistreze cel mai puternic avans din UE, de 4,4%.
În raportul interimar al CE, publicat la 1 martie 2011, economiştii Executivului de la Bruxelles anticipează un avans economic, în medie, de 1,6% în acest an în zona euro şi de 1,8% pe ansamblul UE. Faţă de prognoza de toamnă, PIB-ul a fost revizuit în urcare de CE, dar şi inflaţia. Prognoza de primăvară a CE - care va cuprinde cele mai noi date economice - va fi publicată la 13 mai. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite