Evenimentele de afaceri devin principala activitate a hotelurilor de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numarul evenimentelor - 1.500-3.000 anual

Un procent important din veniturile hotelurilor provin din organizarea de evenimente, precum conferinte, seminarii si chiar evenimente de familie (nunti, botezuri, aniversari). De exemplu, Bucharest Marriott Grand Hotel a organizat in primele 6 luni ale acestui an 1.400 de evenimente, iar pentru sfarsitul anului, odata cu venirea iernii, se asteapta o crestere importanta a acestora. Numarul conferintelor organizate si gazduite de hotelurile din Romania a cunoscut o importanta crestere, iar profitul obtinut din astfel de servicii a crescut si el. Acest lucru a fost determinat, in primul rand, de lipsa unor spatii special construite si dotate pentru organizarea de astfel de evenimente de afaceri, fapt ce a dus la orientarea companiilor spre hoteluri. Pentru Marriott Grand Hotel, 40 la suta din venituri provin din mancare, bauturi si evenimente, in timp ce doar 10 la suta din venituri provin din segmentul de leisure (turism). Preturile pentru astfel de evenimente sunt in functie de numarul de participanti, de serviciile solicitate de clienti, de numarul de zile etc. Potrivit Dinei Litzica, PR manager Marriott Grand Hotel, cel mai mare eveniment organizat in acest an a fost Conferinta Internationala "Cea de-a 21 adunare anuala ISO/TC 176"- Managementul calitatii si asigurarea calitatii. "Cu acest eveniment, practic, am lucrat la capacitatea maxima, au fost ocupate toate locurile. Au fost folosite 40 de sali de intalnire, am organizat 2 sesiuni principale si peste 30-40 de intalniri separate pe zi. Evenimentul a durat 5 zile si a fost cel mai mare eveniment organizat de hotelul nostru", spun sursele citate. Pe de alta parte, veniturile din organizarea de evenimente pentru Crowne Plaza, se ridica la aproximativ 25-30 la suta. Anual, aici se organizeaza circa 3.000 de evenimente, iar numarul acestora este in crestere. Hotelul dispune de 10 sali si pe langa locatie pune la dispozitia celor interesati si alte servicii conexe. Dintre acestea: sonorizare - 100 euro, videoproiectie - 100 euro, traducere simultana (instalatia) - 350 euro, traducatori - 300 euro, servicii de catering, servicii de secretariat, divertisment, aranjamente speciale (decoratii, baloane, flori etc). "Momentan, hotelurile existente, care dispun de astfel de sali, nu acopera cererea existenta. In cazul nostru, activitatea de organizare a evenimentelor a crescut mult in ultimul an, politica de promovare a hotelului fiind bazata mai ales pe imaginea "Crowne Plaza - The Place to Meet"", ne spun reprezentantii Crowne Plaza.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite