Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Europa, sugrumată de ratele în valută

28 iulie 2010, 19:13 |  Autor: Elena Dumitru | 

Cuvinte cheie: rata, valuta, moneda nationala, Europa,

Consumatorii rambursează tot mai greu ratele la creditele în valută contractate înainte de izbucnirea crizei

Consumatorii rambursează tot mai greu ratele la creditele în valută contractate înainte de izbucnirea crizei

 

Deprecierea monedelor naţionale afectează populaţia cu credite în valută, ratele crescând cu până la 100%. Dacă până acum atenţia a fost îndreptată numai către datoriile publice ale statelor, în prezent creditele contractate de populaţie prezintă cel mai mare risc.

Dobânzile mai mici aplicate de bănci pentru creditele în valută determinau persoanele fizice, în anii anteriori izbucnirii crizei economice, să prefere aceste împrumuturi faţă de cele în monede naţionale.

Acum, majorarea impozitelor, veniturile mai mici, creşterea preţurilor bunurilor de consum, şomajul şi deprecierea monedelor naţionale în raport cu euro, dolarul şi francul elveţian duc la imposibilitatea rambursării creditelor.

Mai mult, datoriile şi restanţele în valută ale consumatorilor reprezintă o piedică importantă în calea relansării economiilor naţionale.

FORINTUL, VICTIMĂ A CRIZEI

În Ungaria, persoanele fizice au restanţe în valută ce valorează aproximativ 32 de miliarde de dolari, preponderent în franci elveţieni (CHF), potrivit datelor Băncii Centrale din Ungaria. Astfel, consumatorii au fost puternic afectaţi atunci când moneda naţională, forintul, s-a depreciat cu 20% faţă de euro şi cu 30% în raport cu francul elveţian, comparativ cu vara anului 2008, înainte de declanşarea crizei, perioadă ce a reprezentat apogeul contractării creditelor în valută, informează cotidianul „The Wall Street Journal".

La jumătatea lunii iulie, după ce Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană au anunţat sistarea discuţiilor cu Guvernul de la Budapesta, limitând accesul Ungariei la împrumutul contractat de la instituţiile internaţionale în urmă cu doi ani, moneda naţională s-a depreciat cu 3% faţă de euro şi 2% în raport cu dolarul. Pentru a ieşi din această situaţie, parlamentul ungar a aprobat, luna aceasta, o nouă lege care interzice creditarea în valută atât a persoanelor fizice, cât şi a firmelor.

CURS PREFERENŢIAL

Şi băncile au venit în ajutorul populaţiei, limitând cursul de schimb al monedei naţionale în raport cu francul elveţian pentru următoarele trei luni. Astfel, FHB (o bancă din Ungaria) a stabilit un curs de 205 forinţi pentru un franc, aplicabil numai pentru creditele ipotecare fără restanţe. Pentru a stimula creditarea în forinţi, OTP, cea mai mare bancă prezentă pe piaţa ungară, a anunţat dobânzi mai mici pentru împrumuturile în moneda naţională.

Mai mult, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a anunţat, la începutul lunii mai, planuri de limitare a contractării împrumuturilor în valută pe piaţa est-europeană, cetăţenii statelor din această regiune fiind cei mai afectaţi de majorarea ratelor.

România, exemplu negativ

Peste 60% din creditele românilor sunt în valută. Astfel, deprecierea de 3,4% a leului în raport cu euro şi de 12,25% faţă de dolar, comparativ cu începutul anului, a dus la dublarea restanţelor în valută ale populaţiei, ajungând la o valoare de 1,64 miliarde de euro, peste 700.000 de persoane nemaireuşind să-şi ramburseze creditele.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole