In Europa, parteneriatul public-privat - una dintre cele mai uzuale metode de finantare a marilor proiecte de infrastructura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interviu cu Miron Mitrea, ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului

- Desemnarea unor companii, fara licitatie, pentru constructia unor tronsoane de autostrada a iscat numeroase controverse. Ce presupune metoda parteneriatului public-privat (PPP) prin care au fost selectate aceste firme?
- In Europa, parteneriatul public-privat este una dintre cele mai uzuale metode de finantare a marilor lucrari de infrastructura. In prezent, Ministerul Transporturilor are noua contracte importante care vor fi executate prin parteneriat public-privat pe care, impreuna cu FMI si Uniunea Europeana, am hotarat ca le vom finaliza pe baza actualei legislatii in domeniu. Adica inainte de modificarile pe care intentionam sa le aducem legislatiei privind PPP. Aceste modificari sunt in stadiu avansat in Parlament si urmeaza sa fie aprobate de plenul Parlamentului in curand. Modificarea cea mai importanta este ca daca la prima oferta publica nu se prezinta cel putin trei participanti, vom face o noua oferta. Daca a doua oara vine un singur ofertant, este in regula. In prezent, la oferta noastra in prima faza trebuie sa vina cel putin doi ofertanti. Actuala legislatie privind PPP a fost elaborata in 2001, cu consultanta de la BERD si de la specialisti francezi. Negocierile pentru toate proiectele care urmeaza sa fie executate prin PPP au durat 1,5-2 ani.
- Raportul de tara privind Romania atrage atentia autoritatilor cu privire la faptul ca proiectul Bechtel, pentru care statul roman va aloca in total circa 2,5 miliarde de euro, ar putea pune in pericol cofinantarea proiectelor finantate cu bani europeni. Cat de mare este acest pericol?
- Nu va fi nici o problema in ce priveste cofinantarile proiectelor de infrastructura. Toate programele pe care le-am initiat eu ca ministru tin seama de o crestere economica de minimum 5 la suta pe an. Daca vine un guvern care nu mentine aceasta crestere economica vom avea probleme din toate punctele de vedere, atat cu cofinantarea, dar si cu salariile, cu pensiile si cu tot.
- Sunt voci care sustin ca Bechtel reprezinta pretul pe care il platim pentru integrarea in NATO, iar contracte precum cele cu Airbus sau Vinci - pretul pentru intrarea in Uniunea Europeana. Cum comentati?
- Chiar credeti ca putem cumpara intrarea noastra in NATO cu un contract sau sa cumparam Franta cu un contract de patru avioane? Aceste acuzatii sunt doar productia politica a unei minti care nu intelege ce se intampla in Europa. Au castigat si chinezii un contract - podul peste Dunare. Inseamna ca ne integram in China? Eu sunt foarte multumit ca am reusit sa pun la punct in Romania, pentru prima oara, un program important de constructie a infrastructurii, asa cum nu a avut niciodata Romania. Toate marile puteri din lume sunt prezente in Romania in acest domeniu: SUA, Germania, Austria, Italia, Israel, China. Romania a devenit un centru de interes in lume privind constructia infrastructurii de transporturi.
- Cati kilometri de autostrada va avea tara noastra in 2008?
- In prezent avem 100 de km, in maximum doua saptamani vom mai da in folosinta inca 47 de km, in 2005 inca 50 km, iar pana in 2008 Romania va avea cel putin 400 de km de autostrazi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite