Euro se scumpeşte, ratele la bănci cresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Leul s-a depreciat ieri în raport cu euro, pe fondul unor ordine mari de cumpărare a monedei unice din partea clienţilor comerciali, cursul de schimb revenind peste pragul de 4,3 lei/euro. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat pentru astăzi o referinţă de 4,3112 lei pe unitate, nivelul maxim atins în ultimele zece luni.

Un nivel superior, de 4,3137 lei/euro, a fost anunţat la 26 noiembrie 2010. Direct afectaţi de scumpirea euro sunt românii care au de achitat rate la credite contractate în moneda unică. Analiştii financiari se aşteaptă ca euro să se menţină în următoarea perioadă în jurul valorii de 4,3 lei, însă stabilitatea monedei naţionale depinde foarte mult de tot ceea ce se întâmplă pe pieţele internaţionale, în special în Europa. Afectaţi sunt şi cei aproximativ 50.000 de români care plătesc rate în franci elveţieni. Moneda elveţiană a fost cotată ieri de BNR la 3,5317 lei/franc, cu 1,52 bani mai ridicată faţă de referinţa anunţată în şedinţa anterioară. Pentru moneda americană, Banca Naţională a afişat un curs de referinţă de 3,1897 lei/dolar, cu 0,73 bani sub nivelul anterior, de 3,1970 lei/dolar. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite