Euro a pierdut 1,2% in raport cu leul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moneda unica europeana a inchis luna in scadere, coborand la 40.630 lei, nivel cu 1,18% mai jos fata de cel de la inceputul acestui an. In ianuarie, leul a pierdut teren in raport cu dolarul, care a

Moneda unica europeana a inchis luna in scadere, coborand la 40.630 lei, nivel cu 1,18% mai jos fata de cel de la inceputul acestui an. In ianuarie, leul a pierdut teren in raport cu dolarul, care a recuperat mai mult de jumatate de punct. Fata de cosul valutar, format din 75% euro si 25% dolar, moneda nationala a avansat cu 0,83%. Aprecierea leului in termeni nominali este considerata de dealeri ca o masura de precautie adoptata de BNR, care ar putea anticipa, in urmatoarea perioada, o cadere semnificativa a monedei nationale. "Este adevarat ca euro a coborat destul de mult pe pietele internationale, iar, de la inceputul acestui an, cursul leului este si mai strans legat de moneda europeana. In acelasi timp, poate BNR a trecut efectiv la urmarirea unor tinte trimestriale", a explicat un dealer. Reprezentantii bancilor au in vedere si ipoteza ca banca centrala preconizeaza in perioada urmatoare un nou val de importuri, a caror plata se va resimti in piata valutara si va duce la deprecierea leului. "In orice caz, perioada de plati in lei catre bugetul de stat se va inchide, iar cererea de lei va fi mult diminuata. Valul de vanzari de valuta reprezinta si o strategie a bancilor de a se plasa pe o pozitie neutra in momente de incertitudine foarte ridicata privind evolutia raportului euro/dolar", a adaugat sursa citata.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite