Eolienele vor scumpi energia cu 5-7% în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul de producţie a electricităţii va creşte în acest an cu 5-7%, dacă noua schemă de sprijin pentru promovarea energiei din surse regenerabile va fi aplicată de la 1 iulie, a afirmat Radu Regman, director în cadrul Autorităţii de Reglementare în Energie (ANRE).

Investiţiile în energia verde sunt încurajate printr-o schemă de certificate verzi pe care le primesc producătorii şi pe care trebuie să le plătească toţi consumatorii de electricitate din România. Astfel, românii vor plăti 10,5 miliarde de euro pentru energia regenerabilă până în 2020.

„Certificatele verzi vor avea un impact asupra preţului începând cu 2,5 euro pe MWh în acest an, până la 33 de euro pe MWh în 2017. Astăzi, un MWh costă 45-47 de euro", a spus Regman. În România există momentan parcuri eoliene de 462 de MW, iar, la finele anului, vor fi în total turbine de circa 1.000 de MW. Potrivit Ministerului Economiei, până în 2020 vor fi instalate unităţi de producţie a energiei verzi de 5.000 de MW. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite