Eolienele „prăjesc“ sistemul energetic din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă principalul avantaj al turbinelor pe vânt este lipsa poluării, fluctuaţia sursei eoliene poate reprezenta un pericol pentru restul sistemului energetic. Energia regenerabilă are prioritate în preluarea în sistem, ceea ce înseamnă că funcţionarea celorlalte centrale va depinde de capriciile naturii.

Potenţialul eolian al României, considerat cel mai mare din sud-estul Europei, a atras atenţia unui număr impresionant de investitori care văd în acest sector un business de viitor.

Astfel că la uşa Transelectrica stau investitori cu proiecte de peste 20.000 de MW de energie pe vânt pentru obţinerea avizelor necesare, în condiţiile în care potenţialul eolian al ţării este de 14.000 de MW. Avantajele unei astfel de energii sunt evidente, având în vedere faptul că emisiile poluante sunt zero.

Totodată, investiţiile care vin din acest sector sunt impresionante, mai ales într-o perioadă de criză economică, în condiţiile în care pentru instalarea unui MW eolian este necesară o sumă de cel puţin 1,5 milioane de euro.

Mai mult, astfel de şantiere oferă locuri de muncă (spre exemplu, la şantierul eolian al CEZ de la Fântânele, judeţul Constanţa, lucrează circa 500 de angajaţi, în mare parte localnici).

Însă care este partea mai puţin avantajoasă pentru apariţia pădurilor de eoliene în ţara noastră? Un sistem energetic bazat în mare parte pe energie eoliană este extrem de instabil, în condiţiile în care vântul este fluctuant şi nu poate garanta o producţie liniară.

„Şacalii din eoliene"

Turbinele eoliene funcţionează, de regulă, doar la maximum o treime din numărul total de ore dintre-un an. Iar energia electrică nu poate fi stocată, deci producţia trebuie foarte clar planificată în funcţie de consum.

Potrivit noii legi a energiei regenerabile, producţia din aceste surse este preluată cu prioritate în sistem, ceea ce ar crea serioase probleme pentru centralele care pot fi pornite şi oprite foarte greu, în circa 24 de ore, precum reactoarele nucleare de la Cernavodă.

„Reactoarele nucleare vor fi puse pe butuci odată cu apariţia şacalilor din eoliene", a arătat Viorel Şerban, expert în cadrul Sucursalei de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare (CITON), prezent la Neptun la forumul pe teme energetice FOREN. Iar, odată cu punerea în funcţiune şi a reactoarelor nucleare 3 şi 4, problema se va agrava.

La rândul său, Anton Vlădescu, reprezentant al Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, a explicat că nu vor exista astfel de probleme în sistem până la punerea în funcţiune a unor capacităţi eoliene de 1.000 de MW, însă, mai departe, sunt necesare puteri suplimentare de rezervă.

Verde, dar scump

Problema a fost ridicată şi de directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, care avertiza că problema fluctuaţiei energiei eoliene poate creşte costurile şi celorlalte centrale, odată cu o pondere mare a turbinelor în sistem. „Dacă bate sau nu vântul, ce facem, închidem (restul centralelor - n.r.), le deschidem iar, le răcim, le încălzim... Aceasta înseamnă costuri foarte mari", a spus David.

Un alt dezavantaj al energiei eoliene este preţul mare de producţie, întrucât acesta cuprinde valoarea certificatelor verzi, acordate producătorilor în cadrul schemei de stimulare a investiţiilor în regenerabile. Astfel că preţul energiei eoliene ajunge la circa 80-90 de euro pe MWh, de două ori mai mare decât media producţiei din resurse clasice.

Primele ferme eoliene

Anul acesta vor fi puse în funcţiune capacităţi eoliene de circa 400-600 de MW, potrivit Autorităţii de Reglementare în Energie. În prezent, în România, există turbine eoliene de doar 14 MW.

Ce înseamnă turbinele eoliene

Avantaje

-reducerea poluării
-investiţii pe timpde criză
-locuri de muncă

Dezavantaje

-energie scumpă pentru consumatorii finali
-vântul este fluctuant
-dezechilibre pentru sistem

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite