Energia încinge spiritele între Guvern şi FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul cere privatizarea pachetului majoritar de acţiuni la firmele de distribuţie a energiei, iar autorităţile române vor derogări privind eliminarea tarifelor reglementate.

Vizita din aceste zile a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene începe să semene foarte mult cu precedenta: la fel ca şi atunci, finanţatorii externi cer insistent privatizarea pachetului majoritar de acţiuni la distribuţiile care au mai rămas la stat, adică Electrica Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania-Sud.

Ieri dimineaţă, delegaţia FMI a fost la Ministerul Economiei pentru o discuţie cu Ion Ariton, ministrul de resort, unde oaspeţii au trecut în revistă tot ce s-a făcut în privinţa programului de privatizări.

Surse participante la discuţii au declarat, pentru „Adevărul", că experţii FMI nu s-au declarat mulţumiţi de intenţia Guvernului de a lista la bursă câte 15% din filialele de distribuţie ale Electrica şi doresc privatizarea lor cu un investitor strategic, adică peste 51% din acţiuni să fie vândute. Însă oficialii ministerului se opun.

„Nu ştim cum a rămas, dacă vor cere în continuare acest lucru. Trebuie să vedem textul scrisorii pe care îl vor propune. Mai urmează şi discuţiile de la Ministerul Finanţelor, din zilele următoare", au spus sursele citate.

Ce vrea Guvernul de la FMI

Problema este însă mai delicată decât la precedenta vizită, când ministerul a reuşit să-şi impună punctul de vedere, iar în scrisoarea de intenţie nu a fost trecută obligaţia de a vinde distribuţiile de energie. De această dată, Guvernul doreşte să obţină de la FMI şi Comisia Europeană o derogare de la termenele asumate anterior privind eliminarea preţurilor reglementate la energie şi gaze.

Până acum, Guvernul s-a angajat să elimine tarifele reglementate până în 2013 pentru consumatorii industriali şi până în 2015 pentru cei casnici. Însă studiile comandate de Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) privind impactul liberalizării pieţelor asupra consumatorilor finali au arătat faptul că veniturile populaţiei sunt departe de a permite preţuri la energie la nivelul pieţei europene. Astfel că Guvernul vrea acum să elimine tarifele reglementate abia în 2017 pentru firme şi în 2020 pentru populaţie.

Ieri, după întâlnirea cu oficialii FMI, Laszlo Borbely, vicepreşedintele UDMR, a declarat că finanţatorii externi par flexibili în faţa acestei probleme.

„S-au schimbat parametrii economici în UE, suntem într-o situaţie dificilă. Pentru cetăţeni va fi foarte greu să suporte unele cheltuieli dacă nu avem o amânare la liberalizarea preţului energiei. Din câte am observat, există o flexibilitate în ceea ce priveşte zona aceasta cu liberalizarea preţului la energie către cetăţeni. Cu liberalizarea la nivelul companiilor va fi o discuţie dificilă, iar zilele următoare vor fi finalizate aceste discuţii", a spus Borbely.

Profit sigur

Distribuţiile de energie sunt râvnite de majoritatea companiilor străine prezente pe piaţa de energie din România, întrucât tarifele de distribuţie a electricităţii sunt reglementate, deci profitul este sigur. Mai mult, fiind vorba de un monopol natural, rata reală a profitului depăşeşte 25%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite