STUDIU: Electronicele şi electrocasnicele se vând tot mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele studiului TEMAX România pentru al treilea trimestru al lui 2011, realizat de compania de cercetare GfK, arată că piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată din ţara noastră a revenit la creşteri de două cifre, ca în anii buni dinaintea crizei. Astfel, în primele trei trimestre ale lui 2011 piaţa a arătat o creştere de 11,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cel de-al treilea trimestru a fost unul de succes în special pentru piaţa de IT (+26,6%), însă nu numai, toate sectoarele monitorizare de GfK TEMAX au avut evoluţii pozitive. Pe lângă electrocasnicele mici, foto şi telecom, care au continuat să înregistreze rate solide de creştere, sectorul echipamentelor de birou a crescut pentru prima dată din 2008. Electronicele şi electrocasnicele mari au arătat o creştere minoră de 2,7%, respectiv 1,1%“, arată autorii studiului.

IT: Creşterea de două cifre continuă

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, sectorul IT a înregistrat o creştere consistentă. Rata de creştere a fost de 26,6% în valoare, ceea ce sugerează faptul că amânarea cererii pentru produsele IT a ajuns la final.
Trendul pozitiv este vizibil în special în cadrul categoriei computerelor portabile, unde consumatorul a fost motivat în procesul de cumpărare de eroziunea de preţ. O altă categoriei pentru care eroziunea de preţ a încurajat consumul a fost cea a monitoarelor, unde preţul a avut aceeaşi tendinţă.

Electrocasnice mici, creşteri mari

Aparatele pentru prepararea mâncării şi expresoarele şi-au continuat povestea de succes
Sectorul electrocasnicelor mici din România a cunoscut o creştere de 15,8% în T3 2011 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea produselor din această categorie au contribuit la impunerea tendinţei pozitive. Dezvoltarea sectorului a fost susţinută de creşteri mari, de peste 30%, pe pieţele aparatelor pentru prepararea mâncării şi aparatelor pentru prepararea băuturilor calde. Cererea în creştere pentru toate produsele din cadrul categoriei aparatelor pentru prepararea mâncării, inclusiv roboţi de bucătărie, arată faptul că interesul consumatorului român pentru acestea revine.
Sistemele pe bază de capsule, care anul trecut au revoluţionat piaţa expresoarelor din România, au avut o contribuţie importantă la creşterea întregii categorii de aparate pentru prepararea băuturilor calde.
Fiind cunoscută de către consumatori şi susţinută de lansarea de noi produse, publicitate şi produse cu un design atrăgător, această tehnologie este principala responsabilă pentru succesul categoriei din care face parte. Mai mult, produsele high-end precum expresoarele fullautomate satisfac chiar şi pe cei mai pretenţioşi consumatori atrăgând prin inovaţii şi materiale scumpe.
Şi piaţa de storcătoare s-a bucurat de o creştere semnificativă, de peste 20%. Aspiratoarele au avut o performanţă solidă, principalul declanşator al creşterii fiind produsele fără sac.
Inovaţia, un preţ accesibil şi design-ul atrăgător sunt elementele cheie care dau formă unei decizii de cumpărare.

Veşti bune şi pe piaţa foto

În cel de-al treilea trimestru al lui 2011, piaţa foto a crescut cu 15,6%, însumând o valoare totală de 13 milioane euro. Până acum, iulie a fost cea mai puternică lună a anului, contribuind semnificativ la performanţa de ansamblu a sectorului. Totuşi, aşa cum era de aşteptat, ratele de creştere au încetinit de la trimestru la trimestru. Ca şi în trimestrele anterioare, preferinţele consumatorilor s-au îndreptat către compacte cu zoom-ul de 4x<5x, compacte high-end şi D-SLR-uri entry level. În ciuda succesului camerelor foto digitale, piaţa ramelor foto digitale s-a aflat pe un trend negativ, vânzările scăzând cu aproximativ 9%.

Smartphone, pe val

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut, în T3 2011 piaţa de telecom a continuat să crească în valoare cu 13,9%. Încă o dată, principala forţă motrice este segmentul smartphone-urilor. Acestea preiau cu uşurinţă din cota telefoanelor mobile. Cu toate acestea, pentru moment, în termeni de volum, telefoanele mobile încă domină piaţa. Însă, dacă se compară volumele de smartphone-uri din trimestrul actual cu cele din T3 2010, se poate observa că acestea sunt de aproape trei ori mai mari.
Succesul smartphone-urilor este stimulat şi de competiţia crescândă dintre sistemele de operare. De asemenea, există o evoluţie pozitivă a dispozitivelor cu ecran tactil; acestea oferă mai mult decât funcţiile de bază, şi anume comunicarea şi accesul facil la internet.

Echipamentele de birou, o revenire spectaculoasă

După lungi perioade de scăderi consecutive, piața de imprimante și multifuncționale își revine în al treilea trimestru al anului curent, înregistrând o creștere de 13,6%, în valoare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.  Atingând o valoare de 7 milioane euro în acest trimestru, sectorul echipamentelor de birou îşi revine într-un context economic încă tulbure. Produsele care au avut cea mai mare contribuție la această revenire au fost multifuncționalele, în special cele laser. Creșterea s-a manifestat în special în sectorul achizițiilor corporate, însă o revenire s-a văzut și în rândul consumatorilor individuali. De remarcat faptul că în cadrul vânzărilor către sectorul business-to-business, orientarea  se menține către produse performante, prețul mediu al pieței pe acest segment  în trimestrul al treilea fiind mai ridicat decât în aceeași perioadă a anului trecut. La polul opus, în segmentul consumatorilor individuali, prețul este un criteriu mai important în procesul de luare a deciziei de cumparare. În mod tradiţional, imprimantele unifuncționale sunt încă de interes în cadrul canalului de retail, dar nu reuşesc să atragă vânzări din partea companiilor şi a sectorului public. Astfel, loc pentru achiziții există, iar portofoliul de produse oferit de producători acoperă cerințe de înaltă performanță, prețuri competitive și  diversitate.

O provocare: piaţa audio şi video

La începutul lui 2011 performanţa pieţei de electronice a fost una dintre cele mai bune în cadrul sectoarelor monitorizate, previzionând dezvoltări importante. Totuşi, de la trimestru la trimestru ritmul a încetinit. T3 2011 a înregistrat o rată de creştere de 2,3%, piaţa totală de electronice însumând valoarea de 53 Mil. EUR. Paralelă cu evoluţia întregului sector a fost, bineînţeles, evoluţia celui mai important segment – piaţa televizoarelor cu ecran plat. Dacă începutul anului a adus rate de creştere de două cifre, cel de-al treilea trimestru a reuşit să impună o rată de creştere de doar o cifră. Chiar şi aşa, a fost un rezultat susţinut de o serie de circumstanţe care au caracterizat piaţa în acest trimestru. Retailerii şi producătorii au luptat cu diferite arme: au fost campanii promoţionale precum „TVA-ul înapoi“, preţuri atractive pentru modele de anul trecut în segmentele cele mai populare (în mare parte 26” şi 32”), vânzări mai mari pentru modelele brand-urilor cu un preţ mai accesibil şi în plus, au fost împinse în piaţă modelele cu specificații inovative precum 3D şi Smart TV. Chiar dacă cele din urmă nu au reuşit să menţină piaţa la o rată de creştere de două cifre, nu poate fi trecută cu vederea bucuria consumatorului de a cumpăra modele de televizoare 3D/Smart TV la preţuri mai accesibile. Eroziunea de preţ pentru inovaţii a început. Este de sperat ca noile caracteristici (care sunt acum disponibile şi pentru diagonalele mai mici) să menţină o creştere solidă pe piaţa de televizoare plate.
Pe lângă televizoarele plate, doar sistemele de navigaţie şi consolele video au mai avut o performanţă pozitivă în acest trimestru. Provocarea actuală pentru piaţa de electronice este să genereze rezultate pozitive în cadrul segmentelor audio şi video.

Electrocasnice mari, evoluţii mixte

Piaţa electrocasnicelor mari a atins o creştere de 1% în acest trimestru, ceea ce poate părea nu foarte impresionant dacă avem în vedere comparaţia între trimestre (T2: 5%). Totuşi, cum majorarea TVA a fost introdusă în T3 anul trecut, comparăm pentru prima data în acest an perioade cu acelaşi nivel al TVA. Astfel că performanţa acestui trimestru descrie o creştere reală.
T3 a fost primul trimestru din acest an care a arătat creşteri reale atât în volum, cât şi în valoare. Chiar şi aşa, preţul a scăzut pentru majoritatea produselor din această categorie, excepţie făcând frigiderele şi cuptoarele cu microunde. Creşterea preţului frigiderelor, un segment important în cadrul sectorului electrocasnicelor mari, a dus la scăderea vânzărilor pe această piaţă comparativ cu T3 2010. Acest lucru a influențat evoluţia întregului sector. Vânzările din ultimele trei luni au însumat 94 Mil. EUR.
Categorii precum maşinile de spălat, incorporabilele pentru gătit (cuptoare şi plite) şi congelatoarele au avut o performanţă bună atât de-a lungul întregului an 2011, cât şi în T3 2011.
În ceea ce priveşte maşinile de spălat, vânzările au fost susţinute de produse cu tehnologii noi, mai bune, oferite la preţuri atractive. Incorporabilele, un segment de nişă încă, sunt impulsionate de dorinţa consumatorilor de a-şi înlocui vechea bucătărie cu una cu un design mai bun și noi facilități. Cu toate că maşinile de spălat vase înregistrează un volum de vânzări scăzut, rata de creştere pentru aceste noi produse este mai mare de la trimestru la trimestru.

Criza încinge piaţa congelatoarelor


Una dintre cele mai interesante evoluţii pe piaţa electrocasnicelor mari vine de pe piaţa de congelatoare. Aceste produse se bucură de o performanţă extraordinară; 2011 a fost cu aproape 30% mai bun ca 2010. O explicaţie pentru acest lucru vine din faptul că „efectele crizei au modificat comportamentul consumatorului - acum oamenii își fac mai multe provizii“, conchid autorii studiului GfK

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite