La Electrica, functioneaza primul centru de comunicare cu clientii - Call Center

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Electrica Bucuresti a inaugurat, ieri, in prezenta primului-ministru Adrian Nastase si a ministrului Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu, primul centru de relatii cu clientii - Call Center. Prin

Electrica Bucuresti a inaugurat, ieri, in prezenta primului-ministru Adrian Nastase si a ministrului Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu, primul centru de relatii cu clientii - Call Center. Prin acest centru, clientii au posibilitatea de a intra in legatura directa cu reprezentanti ai Electrica, fata in fata sau telefonic. Centrul de Relatii cu Clientii - Call Center - reprezezinta o diversificare a gamei de servicii pe care "Electrica" o ofera clientilor sai. Noutatea absoluta se refera la promovarea unui nou concept de comunicare in relatia directa cu clientii, reprezentand inaugurarea unei noi etape in dezvoltarea relatiilor cu acestia. Prin modul in care este amenajat spatiul, clientii si angajatii companiei au posibilitatea sa dialogheze fata in fata, intr-un spatiu confortabil, relaxat, deschis, pe orice tema de interes pentru client.
Vrei sa-ti rezolvi problemele, suni la 9636
Particularitatea sistemului consta in configurarea sa prin doua aplicatii informatizate, respectiv crearea a doua linii telefonice, cu numerele de apel 9636 si 9291, sigure si accesibile pentru clienti. Acestia isi pot rezolva atat problemele care privesc relatia contractuala client-furnizor, cat si cele legate de continuitatea in alimentarea cu energie electrica. Prin accesul la Call Center, clientii beneficiaza de o noua cale de comunicare atractiva, usor de utilizat, prietenoasa, disponibila oricand. Apeland Call Center, la numarul 9636, acestia obtin informatii puse la dispozitie de furnizorul de energie electrica prin intermediul a doua forme de comunicare: printr-un serviciu automat si prin dialog cu operatorul. Serviciul automat de informatii audio functioneaza 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Este eficient si accesibil privind tarifele in vigoare pentru energia electrica; tarifele practicate de furnizor pentru prestari servicii; adresele, telefoanele si programul Centrelor de Relatii cu Clientii; documente necesare incheierii/rezilierii de contracte; informatii privind avizele tehnice de racordare si de amplasament; informatii privind facilitatile de plata. Dialogul cu operatorul uman ofera atat informatii de interes general, cat si accesul la informatii personalizate, privind consumul de energie electrica, numarul si valoarea facturilor neachitate, consumul estimat prin Conventia de consum. Tot prin operatorul uman se preiau unele reclamatii ale clientilor privind functionarea grupurilor de masurare, modul de calcul al facturii, sustrageri de energie electrica, dar si a indexurilor autocitite de clienti.
Vrei sa faci reclamatii, suni la 9291
Reclamatiile privind continuitatea in alimentarea cu energie electrica in vederea solutionarii se fac prin apelarea numarului 9291 Numarul 9291 este cunoscut de majoritatea clientilor ca fiind numarul alocat de "Electrica" pentru reclamarea lipsei de tensiune electrica din municipiul Bucuresti, apelurile catre acest numar avand caracter special. Ele sunt "apeluri de urgenta". Electrica a gasit solutia gestionarii eficiente a acestor apeluri, prin care sa obtina scaderea numarului de reclamatii legate de lipsa de raspuns la apelurile telefonice ale clientilor si comportamentul inadecvat al operatoarelor, in unele situatii. Prin implementarea sistemului Call Center - aplicatia Deranjamente, se asigura managementul apelurilor telefonice de reclamare a deranjamentelor, avand ca obiectiv major cresterea calitatii serviciilor pentru clienti. Prin aceste servicii foarte moderne, Electrica spera sa se ajunga la: reducerea numarului de reclamatii adresate Serviciului Deranjamente; cresterea numarului de apeluri preluate de operatoare; gestionarea apelurilor ramase nepreluate; imbunatatirea comunicarii informatiilor legate de deranjamente client-operator; optimizarea calitatii comunicarii operator-client. Intr-adevar, asemenea servicii ar insemna primul pas spre normalitate. Dar depinde si ce numar de telefon "de urgenta" alegi. Sa rezolvi sau sa reclami.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite