Efectul devastator al Legii Energiei: tarife mai mari cu 20% faţă de media Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii mediului de afaceri au ieşit la rampă pentru a explica mecanismul prin care energia s-a scumpit masiv în ultima lună. Concret, odată cu intrarea în vigoare a Legii Energiei şi Gazelor, energia electrică nu se mai vinde decât prin OPCOM, iar celelalte platforme de tranzacţionare au fost excluse din sistem, lucru care a condus la o scumpire cu 20% a energiei în România faţă de UE.

Până nu demult, companiile care utilizau energie puteau să o cumpere şi de pe OPCOM, dar şi de la Bursa Română de Mărfuri, având astfel posibilitatea de a alege din mai multe oferte.

Acum, oferta şi cererea se mai întâlnesc doar pe OPCOM, care a devenit astfel piaţă unică, aşa că firmele nu mai au decât o singură opţiune de preţ.

"Este foarte curios faptul că în timp ce cumpărătorul este nevoit să accepte preţuri mai mari, vânzătorul este nevoit să accepte preţuri mai mici"
, a declarat Septimiu Stoica, preşedintele Bursei Române de Mărfuri.

Cum au întors deputaţii foaia


În faza iniţială, Legea Energiei adminitea existenţa mai multor platforme pentru tranzacţiile cu energie electrică. Când a ajuns însă la Camera Deputaţiilor, a apărut o formă nouă a legii prin care platformele alternative au fost excluse şi doar OPCOM va mai putea tranzacţiona energie.

"Ne-am trezit peste noapte la nivelul Comisiei pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţiilor, legea cea nouă a fost trecută cu mare viteză, şi în forma cea nouă a apărut şi în Monitorul Oficial. De atunci, nu mai putem decât să constatăm că în România energie este cu 20% mai scumpă decât în Uniunea Europeană, în condiţiile în care importurile sunt blocate", a declarat Gabriel Purice, preşedinte-director general al Bursei Române de Mărfuri.

El a mai precizat că iluzia dispariţiei "băieţilor deştepţi", odată cu rezilierea contractelor bilaterale, este o idee total falsă. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite