Drumurile şi căile ferate au nevoie de 20 de miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banii pot veni din alocări bugetare şi fonduri europene Pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere şi feroviare va fi nevoie, până în anul 2013, de alocări de la bugetul de stat de

Banii pot veni din alocări bugetare şi fonduri europene

Pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere şi feroviare va fi nevoie, până în anul 2013, de alocări de la bugetul de stat de aproximativ 20 de miliarde de euro.

Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, ieri, că "oferta minimală" pentru ministere şi autorităţi locale, exclusiv de la bugetul de stat, "trebuie să fie de 20 miliarde euro până în 2013 pentru proiectele de infrastructură rutieră şi feroviară".

Vosganian a mai arătat că la următoarea rectificare bugetară vor fi alocate fonduri suplimentare pentru infrastructură. Vor fi direcţionate cu prioritate către acest domeniu veniturile suplimentare din colectare şi creşterea economică, precum şi cele obţinute din eficientizarea activităţii din alte sectoare.

De asemenea, autorităţile se vor concentra pe îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor de infrastructură şi vor discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene alte formule de finanţare, cum ar fi creditul furnizor sau leasingul.

O soluţie: parteneriat public-privat

Vosganian s-a declarat un susţinător al proiectelor în parteneriat public-privat şi crede că o soluţie în cazul unor taxe de drum greu de suportat de utilizatori ar fi finanţarea ulterioară de la buget a unei cote părţi.

"Propunem, astăzi, acest program de dezvoltare a infrastructurii; oferta de 20 de miliarde de euro este cea minimală pe care MEF o poate înainta instituţiilor statului pentru infrastructură. O parte din fondurile alocate dezvoltării infrastructurii ar putea veni chiar din 2008", a mai precizat ministrul economiei şi finanţelor.

Autostrada Transilvania, 5 miliarde de euro!

Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a declarat ieri, cu ocazia unei vizite oficiale la Cluj, că există anumite întârzieri la lucrările efectuate de Bechtel la Autostrada Transilvania. "Au încercat ei să se justifice prin faptul că nu au primit banii de la guvern, însă în momentul de faţă au disponibili 40 de milioane de euro şi, în şedinţa de guvern din luna iulie, vom mai aloca 200 de milioane de euro", a precizat Orban.

El a mai spus că anul acesta se vor finaliza 25 de kilometri de autostradă din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău. Orban a mai susţinut că, dacă se respectă graficul stabilit, Autostrada Transilvania va fi definitivată în 2013.

În ceea ce priveşte preţul, ministrul a arătat că se va ajunge la un cost de 12-14 milioane de euro pe kilometru, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 5 miliarde de euro. În condiţiile în care lucrările la Autostrada Transilvania au început în 2004, muncitorii de la Bechtel vor asfalta, zilele acestea, primii 9 kilometri. (Remus Florescu)

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite