Dosarul Hidroelectrica, intrată în insolvenţă, pe masa Băncii Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, intrat în insolvenţă la jumătatea săptămânii trecute, va fi discutată astăzi de reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR), având în vedere impactul acestei decizii asupra sistemului bancar românesc, scrie "Ziarul Financiar".

Cea mai mare companie din România are contractate credite de aproximativ 500 de milioane de euro de la băncile comerciale din România. Astfel că decizia ca hidroelectrica să intre în insolvenţă ar putea afecta băncile creditoare. 

"Ceea ce la început părea o încercare a noii administraţii a Hidroelectrica şi a noului guvern de a stopa contractele preferenţiale care înseamnă un minus anual de cel puţin 100 de milioane de euro în veniturile companiei se transformă într-o uriaşă problemă pentru sistemul bancar şi, în consecinţă, chiar şi pentru Finanţele României", scrie "Ziarul Financiar".

Băncile care sunt implicate la Hidroelectrica şi grupurile internaţionale din care fac parte asigură şi finanţarea bugetului de stat prin achiziţia de titluri de stat.

Iniţial, reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai Hidroelectrica ar fi adus în discuţie cu băncile acordarea de garanţii de stat pentru creditele luate de companie, astfel încât să existe con¬fortul necesar că această insolvenţă nu va însemna şi o încercare de renegociere a împru¬mu¬turilor sau chiar pentru un eventual "hair-cut", adică o re¬ducere forţată a creditului.

"Mâine (azi - n. red.) va avea loc la BNR o întâlnire cu viceguvernatorul pentru discuţii privind situaţia. Probabil că se va discuta şi despre eventuale garanţii de stat", au spus surse apropiate Hidro¬electrica pentru “Ziarul Financiar”.

Totuşi, Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, precizează că BNR nu participă la niciun fel de discuţii cu autorităţile publice responsabile legate de procesul de restructurare a Hidroelectrica pen¬tru că "nu avem competenţe în acest sens".

"BNR nu este parte a procesului de reorganizare a acestei companii, ca urmare a extrem de strictei separări de atribuţii şi prerogative între Guvern şi BNR. Urmărim însă cu preocupare consecinţele pozitive sau negative ce ar putea rezulta pentru piaţa financiară ca urmare a acestui proces şi colaborăm cu băncile în baza mandatului nostru de supraveghere prudenţială"
, a menţionat Olteanu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite