"Domnu' Dan" nu mai e salvarea Oltchim! Angajaţii combinatului vâlcean au ieşit din nou în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 500, din cei 3.300 de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea, au reluat protestele, miercuri dimineaţă, în faţa pavilionului administrativ al unităţii.

UPDATE 10.05 De asemenea, peste 300 de angajaţi de la Divizia Petrochimică Bradu de la Piteşti, aparţinând Oltchim Râmnicu Vâlcea, au ieşit miercuri dimineaţă la proteste.

Potrivit liderului sindical Marian Dumitru, angajaţii nu mai au speranţe, în condiţiile în care tichetele de masă şi salariile pe luna august nu le-au fost acordate, iar punerea în funcţiune a instalaţiilor este amânată.

"Am trimis câte o scrisoare ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, directorului interimar al Oltchim, Radu Olaru, în care le-am arătat nemulţumirile şi le-am cerut sprijinul pentru continuarea activităţii. Am solicitat un dialog real cu ministrul Daniel Chiţoiu, astfel încât salariaţii să primească răspuns la problemele nerezolvate de atâta vreme", a declarat Marian Dumitru.

Cei peste 300 de angajaţi de la Divizia Petrochimică Bradu care protestează în faţa sediului societăţii strigă "Unitate" şi "Vrem să muncim".

Oamenii spun că vor renunţa la proteste doar în momentul în care va fi reluată producţia combinatului, iar ei îşi vor primi salariile restante.

"Am protestat până acum o săptămână, am intrat şi în greva foamei, au zis că ne ajuta, dar uitaţi-vă unde am ajuns. Vom rămâne să protestăm până când se va relua producţia. Mâine se încheie şi reviziile, curent electric nu mai avem, de lucrat nu se lucrează, iar noi aşteptăm banii pe august şi septembrie. Suntem disperaţi, sunt proteste pe termen nelimitat!", a afirmat un protestatar.

Liderul protestatarilor, Corneliu Cernev, spune că salariaţii de la Oltchim nu mai au încredere în guvernanţi şi că oamenii şi-au pierdut toate speranţele.

"Nu mai avem încredere nici în planurile lui Dan Diaconescu, nici în cei de la Guvern, care au spus că ne ajută cu fonduri, cu credite, cu salariile restante. Am reluat protestele pe platformă, vrem ca acest combinat să mai aibă viitor. Acum combinatul nu are niciun viitor", a declarat Corneliu Cernev.

Oamenii spun că vor renunţa la proteste doar în momentul în care va fi reluată producţia combinatului, iar ei îşi vor primi salariile restante.

De asemenea, o parte dintre angajaţi iau în calcul varianta de a veni la Bucureşti pentru a protesta la Ministerul Economiei.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim. El nu a semnat însă contractul de preluare, acuzând inadvertenţe în întocmirea acestuia. Premierul Victor Ponta i-a oferit lui Diaconescu termen ca până luni 1 octombrie să facă plata, altfel combinatul va ajunge la conducerea unui administrator special.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite