Dolarul isi continua declinul in fata euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dolarul si-a continuat declinul, ieri, in fata monedei unice europene, coborand la cea mai scazuta cotatie din ultima luna, ca urmare a deciziei Rezervei Federale americane de a mentine ratele

Dolarul si-a continuat declinul, ieri, in fata monedei unice europene, coborand la cea mai scazuta cotatie din ultima luna, ca urmare a deciziei Rezervei Federale americane de a mentine ratele principalelor dobanzi la 1% - cel mai mic nivel din ultimii 46 de ani, transmite Reuters. Cursul de schimb a fost stabilit la 1,2113 dolari pentru un euro, dupa ce a atins paritatea de 1,2140/1 - reprezentand pentru deviza europeana cea mai inalta cotatie inregistrata din data de 8 aprilie. Euro era tranzactionat cu 1,2094 dolari pe unitate, la inchiderea sedintei anterioare. Comunicatul publicat, marti, de Rezerva Federala a confirmat in mare parte asteptarile investitorilor, institutia subliniind ca riscurile privind inflatia din SUA sunt echilibrate. O serie de operatori si-au exprimat nemultumirea ca declaratia bancii centrale americane este in continuare ambigua in ceea ce priveste momentul majorarii ratelor dobanzilor. "Din punct de vedere tehnic, euro este supralicitat, dar - intrucat s-a redresat dupa minimele recente - exista posibilitatea sa ajunga din nou la paritatea de 1,2230 dolari pe unitate. Mentinerea acestui avantaj depinde in primul rand de raportul privind situatia de pe piata americana a muncii, care va fi publicat vineri", a apreciat analistul Peter Jolly, de la National Australia Bank.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite