Dolarul castiga teren in fata euro si a yenului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dolarul s-a apreciat, ieri, fata de euro la cel mai ridicat nivel din ultimele trei saptamani, continuand traiectoria ascendenta inceputa in ultimele zile, in contextul in care speculatiile privind o

Dolarul s-a apreciat, ieri, fata de euro la cel mai ridicat nivel din ultimele trei saptamani, continuand traiectoria ascendenta inceputa in ultimele zile, in contextul in care speculatiile privind o posibila interventie a Bancii Centrale Europene (BCE) se intensifica, informeaza Reuters. La ora 9,00 GMT, euro era tranzactionat in scadere cu 0,4%, respectiv cu 1,2440 dolari pe unitate. Cotatia este cu aproape cinci centi sub maximul istoric stabilit in cursul lunii februarie. Totodata, moneda americana a urcat fata de yen la cel mai inalt nivel inregistrat de la inceputul lunii decembrie, respectiv 109,57 yeni pe unitate. Majoritatea operatorilor bursieri privesc cu scepticism posibilitatea interventiei iminente a BCE, dar investitorii sunt din ce in ce mai convinsi ca dolarul a ajuns la un punct de cotitura, punand capat celor doi ani de declin. "Principalul element de referinta urmarit acum pe piata este diferenta dintre ratele principalelor dobanzi practicate in Statele Unite si zona euro. Insa este prea devreme sa vorbim despre o interventie prin care BCE sa reduca ratele dobanzilor, a remarcat Peter Fontaine, analist la KBC din Bruxelles. Investitorii au devenit prudenti fata de achizitiile de euro, dupa comentariile de miercuri ale cancelarului german Gerhard Schroeder, care a cerut BCE sa intervina pentru a opri aprecierea euro. Institutia financiara este chemata sa reduca ratele dobanzilor, masura de care ar beneficia exportatorii europeni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite