Criza, cartea şi Neagu Djuvara

Când se încheie un Târg de carte, parcă ne pleacă o rudă dragă. Şi pleacă pentru aproape jumătate de an, căci următorul rendez-vous de asemenea anvergură va fi spre sfârşitul anului, când pluteşte în aer parfumul discret al Sărbătorilor.

Bookfest 2009 a fost stângaci ca organizare şi remarcabil ca esenţă. Marile edituri s-au străduit, mai mult decât în alţi ani, să aplice curajos regulile economiei de piaţă. Au funcţionat, în sfârşit, promoţiile şi reducerile spectaculoase.

Cititorii au fost întâmpinaţi cu mai multă atenţie, cu căldură chiar. Editorii au înţeles că omul din faţa tejghelei nu este inamicul, ci partenerul lor. Că nu este un potenţial hoţ, care abia aşteaptă să dosească o carte sub cămaşă, ci un potenţial cumpărător, care abia aşteaptă să cumpere o carte.

Din acest punct de vedere, Bookfest 2009 a făcut trecerea de la comunismul întârziat - aşa cum poate fi definită prea lunga tranziţie - spre capitalismul veritabil. Un sistem în care negustorul şi cumpărătorul vorbesc aceeaşi limbă şi învaţă să se respecte, pentru că au un interes comun: să dea viaţă unei cărţi. Fără editor, cartea nu există. Fără cititor, cartea este inutilă. Editorul şi cititorul îşi datorează existenţa unul, celuilalt. E o regulă simplă, pe care comunismul reuşise s-o atrofieze.

Revenirea la normal părea imposibilă, dar a venit criza. Industria literară a primit un şoc care a scos-o din amorţeală. Puşi să aleagă între conservatorism şi faliment, editorii au redescoperit cititorul. Mult mai rapid decât o făcuseră în anii din urmă!

Iar cititorul a fost, ca de obicei, remarcabil. Am văzut sute, mii de oameni trăgând după ei pungi încărcate cu cărţi. I-am văzut purtându-şi copiii de mână, doar-doar le-or transmite darul cititului. Am văzut un bătrânel slab, adus de spate, care muşca dintr-o pâine goală, dar în mâna cealaltă ţinea un volum despre rezistenţa anticomunistă din munţi.

Şi, mai presus de toate, am văzut momentul când Neagu Djuvara s-a prăbuşit cu scaun cu tot, după ce prezentase cartea lui Bedros Horasangian.

 Instantaneu, douăzeci de siluete din public s-au repezit să-l ajute cumva pe venerabilul istoric. N-a fost nevoie, căci între timp îl ridicase Ana Blandiana.

La 93 de ani, Neagu Djuvara a aflat cât de mult îl admiră cititorii. „Of”-ul acela de spaimă – care a fost al lor, nu al lui – e cea mai frumoasă declaraţie de dragoste. Faţă de Neagu Djuvara, faţă de erudiţie, faţă de carte.