Dividende tot mai mari la Fondul Proprietatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarii FP vor discuta azi acordarea unui dividend brut de 0,03854 lei/acţiune pe 2011, aproape dublu faţă de cel pe 2010.

Convocatorul comun al adunărilor generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor Fondului Proprietatea (FP), evenimente programate să se desfăşoare în această dimineaţă la Bucureşti, prevede acordarea unui dividend pe 2011 în valoare brută de 0,03854 lei/acţiune. În 2010, valoarea dividendului era de 0,01413 lei/acţiune, iar pentru anii 2009 şi 2008 au fost cumulate dividendele, valoarea totală a acestora fiind de 0,0816 lei/
acţiune.

Franklin Templeton vrea acţiuni FP

„Societatea va demara plata dividendelor începând cu data de 29 iunie 2012", se arată în convocatorul AGA, document în care se propune „aprobarea datei de 14 mai 2012 ca dată de înregistrare, în conformitate cu prevederile art. 238 alin.(1) din Legea nr. 297/2004".

Tot pe ordinea de zi a adunării acţionarilor se mai află şi propunerea de autorizare a Franklin Templeton - administratorul FP - pentru „luarea de măsuri în vederea dobândirii propriilor acţiuni de către Fondul Proprietatea pentru un număr maxim de 1.100.950.684 acţiuni ce urmează a fi dobândite într-o perioadă de 18 luni de la data publicării hotărârii acţionarilor în «Monitorul Oficial», Partea a IV-a".

Cumpărarea titlurilor s-ar putea realiza „la o valoare care nu va fi mai mică de 0,2 lei/acţiune şi mai mare de 1,5 lei/acţiune", astfel că „valoarea nominală a acţiunilor proprii dobândite de societate în acest mod nu poate depăşi 1.100.950.684 de lei". Programul de răscumpărare are ca obiect „reducerea capitalului social", iar execuţia acestuia „depinde de disponibilitatea lichidităţilor necesare", se mai arată în convocatorul AGA.

Acţionarii FP vor mai dezbate raportul anual de activitate al administratorului unic al societăţii pentru anul financiar 2011, ca şi situaţiile financiare pentru anul încheiat la 31 decembrie 2011, pregătite „în conformitate cu Standardele Româneşti de Contabilitate", ca şi raportul anual al Comitetului Reprezentanţilor. 

info
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite