Distrigaz-Nord va racorda 22 de localitati la reteaua de gaze naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- Sunteti presedintele Consiliului Concurentei de patru luni, perioada in care ati preluat si Oficiul Concurentei. S-a schimbat ceva in institutia pe care o conduceti? Cum, in perioada de vara,

- Sunteti presedintele Consiliului Concurentei de patru luni, perioada in care ati preluat si Oficiul Concurentei. S-a schimbat ceva in institutia pe care o conduceti?
Cum, in perioada de vara, consumul de gaze scade catre 50%, Distrigaz-Nord si-a inceput inmagazinarea gazelor pentru iarna 2005 chiar din luna aprilie. Din cantitatea prevazuta in grafic, de 125 milioane mc de gaze, Distrigaz-Nord a inmagazinat, pana in 30 iunie, 53 de milioane mc de gaze naturale. Din cele 2.000 de milioane mc de gaze cat a cumparat societatea in primele patru luni 2004, 33% sunt gaze din import. Pentru 2003, Distrigaz-Nord a facut eforturi financiare in valoare de 10.200 miliarde lei - 307 milioane de dolari, pentru a asigura necesarul de gaze naturale celor 1,1 milioane de clienti. Concomitent, Distrigaz-Nord este si un sustinator puternic al bugetului de stat, platind pentru primele patru luni 2004 aproape 2.000 miliarde lei. Interviu cu domnul Virgil Metea, directorul general al Distrigaz-Nord:
- Domnule director, care sunt prioritatile echipei de conducere a societatii Distrigaz-Nord in prezent si in perspectiva?
- O prima prioritate este o noua abordare a relatiilor cu clientii nostri, bazata pe doua principii. Primul este ca toti clientii trebuie sa beneficieze de servicii prompte si de calitate din partea distribuitorului de gaze naturale. Pentru aceasta, se pune un mare accent pe pregatirea resurselor umane. Astfel, continua perfectionarea profesionala a angajatilor nostri, fara de care nu se poate obtine performanta. In acest an, aproape 10 la suta dintre angajati au participat la instruiri in domeniul proiectarii si executiei sistemelor de gaze naturale.
Cel de-al doilea principiu se refera la relatiile directe cu clientii. Vom continua campania de informare directa a clientilor prin atasarea unor fluturasi la facturile de gaze naturale, cetatenii si operatorii economici fiind solicitati sa se exprime in legatura cu informatiile pe care ar dori sa le afle de la distribuitorul de gaze: de natura legislativa, tehnice, dar si in legatura cu problemele pe care le intampina in relatia cu Distrigaz-Nord. In toamna, vom avea o alta campanie de informare a clientilor, pe care dorim sa ii atragem intr-un parteneriat. Acest parteneriat include constientizarea consumatorilor cu privire la eforturile pe care le face Distrigaz-Nord pentru exploatarea in conditii de siguranta a sistemului de distributie, dar care nu au eficienta dorita atata vreme cat populatia sau agentii economici nu cunosc foarte bine modul de utilizare a instalatiilor de gaze naturale. Parteneriatul pe care il propunem este deosebit de important pentru noi si are ca scop preintampinarea accidentelor nedorite care pot conduce la insemnate pierderi materiale si chiar la pierderi de vieti omenesti.
- Distrigaz-Nord si-a inceput procesul de inmagazinare a gazelor inca din luna aprilie. Ce alte lucrari mai sunt incluse in preparativele pentru iarna 2005?
- Intr-adevar, Distrigaz-Nord si-a inmagazinat primele cantitati de gaze incepand cu luna aprilie. Practic, este vorba de 125 milioane mc gaze naturale ce vor fi inmagazinate in depozitele subterane apartinand societatii Romgaz, urmand sa fie utilizate pentru iarna 2004-2005. Pana la sfarsitul lunii iunie au fost depozitate peste 53 milioane mc gaze naturale, fiind respectat in acest fel graficul stabilit pentru procesul de inmagazinare, care va fi finalizat in luna octombrie si care este in conformitate cu politica energetica elaborata de Ministerul Economiei si Comertului. La aceasta cantitate se vor adauga, la finele lunii iulie, alte 30 milioane mc de gaze. Continuam achizitiile de gaze naturale, pe primele patru luni ale anului fiind cumparata o cantitate de aproape 2.000 milioane mc de gaze naturale. Din aceasta cantitate, o pondere insemnata, de peste 33%, au reprezentat-o importurile de gaze naturale. La nivelul anului 2003, Distrigaz-Nord a cheltuit peste 10.200 miliarde lei, echivalentul a 307 milioane de dolari, ca sa asigure necesarul de gaze pentru cei aproape 1,1 milioane de clienti, o parte a acestor sume neputand fi acoperite fara a se apela la credite bancare. De aceea, consider ca este foarte important ca aceia care consuma gaze naturale sa inteleaga eforturile noastre si faptul ca serviciile de comercializare si distributie a gazelor naturale trebuie platite la timp, pentru a nu ajunge in situatia extrema de a deconecta consumatorii rau-platnici de la retea.
- Vor continua si in acest an inlocuirile de conducte si bransamente cu durata de viata depasita sau investitiile vor lua acum o noua directie?
- Anual, peste 60 la suta din sumele investite de Distrigaz-Nord sunt destinate reabilitarii retelelor de distributie a gazelor naturale, cunoscut fiind faptul ca una dintre problemele cu care se confrunta societatea noastra, si in general toate societatile de utilitati, este vechimea retelei. Din acest motiv, numai in acest an ne-am propus sa investim in inlocuirea a 387 kilometri de conducte si bransamente uzate de otel cu cele din polietilena. In acest scop, am facut demersurile necesare pentru un credit destinat exclusiv reabilitarii retelei de distributie pe o lungime de 250 km, in special in mediul urban. Un alt capitol important al programului de investitii-dezvoltare il constituie dezvoltarea retelei de distributie. Astfel, pana la finele anului vor fi racordate la reteaua de gaze naturale 22 de localitati din aria de competenta a sucursalelor Alba, Baia Mare, Bistrita, Cluj, Iasi, Mures, Sibiu, Arad si vor continua investitiile de racordare la reteaua de gaze a blocurilor ANL, in cadrul sucursalelor Arad, Bacau, Cluj, Mures, Sibiu si Suceava. Societatea noastra este unul dintre cei mai importanti platitori la bugetul de stat si local, capitole la care nu au fost inregistrate niciodata restante. Numai pe primele patru luni ale anului, Distrigaz-Nord a platit la bugetul consolidat aproape 2.000 miliarde lei, cu 500 miliarde lei mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut. As vrea sa fac o precizare cu privire la societatea noastra, perceputa de multi drept o institutie bugetara. Distrigaz-Nord este o societate comerciala, specializata in comercializarea si distributia gazelor naturale, dar care nu dispune si nu lucreaza cu fonduri bugetare, iar investitiile pe care le face pentru siguranta consumatorilor sunt realizate din surse proprii, rezultate din activitatea de baza.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite