Directorul financiar al Petrom: Nu ne putem baza pe sistemul fiscal din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O companie nu se poate baza pe sistemul fiscal din România, a declarat astăzi directorul financiar al Petrom, Reinhard Pichler, menţionând că el nu susţine eliminarea taxelor, ci implementarea unui sistem de impozitare corect.

"Nu sunt pentru reducerea la zero a taxelor, ci sunt în favoarea unui sistem de impozitare corect, pe care să te poţi baza. Cea mai mare problemă a României este legată de sistemul legal şi cel fiscal. Nu te poţi baza pe sistemul fiscal", a spus Pichler, la un eveniment organizat de firma de consultanţă fiscală şi audit financiar LeitnerLeitner, transmite Mediafax.

Oficialul Petrom, cel mai mare contributor la bugetul de stat, a precizat că statul trebuie să ia măsuri pentru limitarea efectelor crizei şi trebuie să investească în infrastructură.

Cele mai mari probleme - numărul taxelor şi birocraţia

La rândul său, Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank România şi preşedintele Consiliului Fiscal, a arătat că cele mai mari probleme în prezent sunt numărul taxelor şi birocraţia.

"Ar trebui să simplificăm codul fiscal. Aceasta ar trebui să fie prioritatea noastră", a spus Dumitru.

El a menţionat că este de aşteptat ca procesul de consolidare fiscală să continue în România pentru a aduce economia pe "calea creşterii sănătoase şi sustenabile".

Economia României poate creşte sustenabil pe termen lung

Totodată, directorul financiar al Petrom s-a arătat optimist în ceea ce priveşte perspectiva economiei României, care poate creşte sustenabil pe termen lung.

Și Helmuth Hintringer, directorul financiar al BCR, a afirmat că este "destul de optimist" în ceea ce priveşte perspectiva pe termen lung a României.

"Din păcate, criza nu s-a sfârşit. IMM-urile au suferit mult, iar asta este cea mai mare problemă pentru că aceste firme sunt inima economiei", a spus Hintringer.

Insecuritatea, singurul lucru cert

Mai mult, Christoph Leitl, preşedintele Camerei Federale de Comerţ a Austriei, s-a întrebat retoric "cine nu are probleme pe termen scurt?".

"Cred în viitorul României pe termen lung. Și condiţiile dificile au avantajele lor. Dacă trebuie să lupţi, atunci victoria de la sfârşit va fi mai bună decât o victorie obţinută fără luptă", a spus Leitl.

El a arătat că România trebuie să facă mai mult la nivel naţional decât să administreze efectele crizei, inclusiv să comunice mai bine măsurile adoptate, să aibă un guvern stabil şi curajos, să reducă birocraţia şi să utilizeze fondurile europene.

"Care este prognoza pentru 2011? Nu ştiu. Insecuritatea este singurul lucru care este sigur în prezent, iar acest lucru se vede şi în România", a afirmat Leitl.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite