Din creşterea TVA câştigă doar statul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După majorarea TVA, consumul populaţiei s-a restrâns cu 1,1%, dar încasările bugetare din această sursă au crescut cu peste 28%.

În primele opt luni din acest an, încasările bugetare din TVA au avansat cu 28,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, ajungând la 29,8 miliarde de lei, arată datele execuţiei bugetului de stat. Dar principalul factor care a determinat această creştere nu a fost avansul consumului, ci majorarea TVA aplicată în iulie anul trecut, de la 19% la 24%. Cel puţin aşa reiese din ultimele raportări ale Institutului Naţional de Statistică referitoare la evoluţia principalilor indicatori ai economiei: în prima jumătate a acestui an, consumul gospodăriilor populaţiei (principala sursă de provenienţă a TVA) a scăzut ca volum cu 1,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Doar ca preţuri a crescut consumul, şi anume cu 5,2%, fapt care reflectă, de altfel, efectul majorării TVA asupra bugetelor de familie.

Altfel spus, dacă populaţia a avut un consum mai restrâns în acest an, pe fondul scumpirilor cauzate de majorarea TVA, pentru bugetul statului această majorare a însemnat un câştig de aproximativ 6,5 miliarde de lei. În acelaşi timp, la nivelul familiilor, avansul TVA a determinat scumpirea forţată a mărfurilor, chiar dacă majoritatea comercianţilor au întârziat cât au putut de mult să transfere această creştere de costuri pe seama consumatorilor. Reamintim că anul trecut, în primele zile după 1 iulie (data de la care avem TVA de 24% în loc de 19%), promoţiile comerciale erau dominate de reţinerea comercianţilor în a scumpi mărfurile pe fondul creşterii taxei.

Cheltuielile cu dobânzile s-au triplat

Tot din execuţia bugetului public, comunicată de Ministerul Finanţelor, reiese că statul este nevoit să cheltuiască tot mai mult cu dobânzile aferente împrumuturilor publice. Astfel, dacă în primele opt luni din 2006 aceste cheltuieli însumau 1,8 miliarde de lei, reprezentând 0,5% din Produsul Intern Brut al acelui an, acum sunt de peste trei ori mai mari. În primele opt luni din acest an, cheltuielile generate de plata dobânzilor la împrumuturile publice au depăşit totalul de 6 miliarde de lei, reprezentând 1,1% din PIB. Având în vedere intensitatea cu care se împrumută şi în prezent Guvernul, este evident că în viitorul apropiat cheltuielile cu dobânzile vor creşte într-un ritm tot mai accelerat. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite