Diferenţele dintre fermierul profesionist şi ţăranul amator

Agricultorii au mare nevoie de consultanţă, dar numai 11% din ei apelează la specialişti, arată cel mai amplu studiu dedicat oamenilor de afaceri din acest sector.

Cele mai mari provocări ale fermierilor români sunt legate de preţurile cerealelor (53%) şi ale celorlalte inputuri (44%), ambele cu impact direct asupra profitabilităţii fermei. Acestea sunt câteva dintre cele mai importante concluzii ale studiului de piaţă „Nevoi şi atitudini ale fermierilor - AgroManager 2011", desfăşurat în perioada mai-august 2011 şi realizat în cadrul proiectului „AgroManager - Dezvoltare şi performanţă în afaceri". Acesta este cel mai amplu proiect de leadership dedicat managerilor şi antreprenorilor români din sectorul agricol, iar studiul a fost efectuat de compania de cercetare de piaţă MRI Research & Consulting.

Calculatorul încă n-a înlocuit hârtia

„Acest studiu reprezintă pentru proiectul AgroManager una dintre principalele surse de informaţii care pot indica nevoile de consultanţă, asistenţă sau ajutor comunicate de fermieri", arată Gabriel Ionescu, coordonator Consultanţă la AgroManager. În ceea ce priveşte planificarea activităţilor în ferme, studiul a arătat faptul că aceasta încă are loc în majoritatea cazurilor pe hârtie, deşi în mare parte fermele intervievate deţin şi calculatoare.

Astfel, planificarea plăţilor este făcută pe hârtie de 58% din respondenţi, iar în ceea ce priveşte planificarea culturilor înfiinţate, hârtia este suportul folosit în 83% din cazuri. Doar 3% din fermierii intervievaţi folosesc un soft special conceput pentru planificarea culturilor. În prezent, doar 11% din respondenţi beneficiază de servicii de asistenţă din partea unui specialist, în 8% din cazuri fiind vorba despre un consultant extern independent. Cel mai des, serviciile de consultanţă sunt prestate prin vizită la fermă (82%), dar şi prin telefon (65%). Studiul a evidenţiat faptul că majoritatea respondenţilor doresc asistenţă din partea unui specialist extern.

Amatorul

- administrează culturi mici, de câteva hectare
- nu apelează la consultanţi, ingineri sau alţi specialişti
- nu se informează despre evoluţiile în general ale culturilor (preţuri, tehnologii etc.)
- lucrează pământul mai mult manual sau cu utilaje învechite
- „stresează" pământul şi animalele cu intervenţii multiple (şi neeficiente) în procesul de creştere
- se împrumută de la rude şi prieteni pentru a-şi finanţa lucrările
- de regulă, câştigă mai puţin, la recoltă, decât cheltuieşte cu dezvoltarea ei
- consumă inutil mult carburant şi multă forţă de muncă
- înfiinţează culturi fără să fie sigur că recolta va fi vândută rezultatele sale depind într-o foarte mare măsură de starea vremii

Profesionistul

- lucrează numai pe culturi de peste 50-100 de hectare (de regulă, câteva mii), iar terenurile sunt comasate, luate cu arendă
- îi lasă pe specialişti să se ocupe de fiecare detaliu
- este atent la preţuri, chiar cu ochii pe bursele internaţionale, şi la tehnologiile noi
- lucrează mecanizat, automatizat, dacă nu chiar robotizat
- nu intervine decât în momentele esenţiale, astfel că nu consumă nici prea mult carburant, nici prea multă forţă de muncă

- îşi finanţează lucrările prin creditul-furnizor (bani în avans de la cei care-i vor cumpăra recolta), în cazul în care nu are credit bancar

- înfiinţează numai culturi care îi aduc un profit şi vinde anticipat cel puţin jumătate din viitoarea recoltă