FMI, la Bucureşti, pentru a cerceta dacă România poate să mai primească ajutoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţia Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale ajunge miercuri la Bucureşti şi va analiza situaţia din România, pentru a vedea dacă ţara îndeplineşte condiţiile pentru primirea mai multor ajutoare, după ce a acceptat un împrumut total de 20 de miliarde de euro, transmite agenţia de presă EFE, citată de Agerpres.

Săptămâna viitoare se va discuta primirea a unui milion de euro, ce reprezintă a doua tranşă din împrumutul acordat de Uniunea Europeană, în valoare totală de 5 miliarde de euro. Scopul acestui ajutor este combaterea situaţiei dificile a economiei ţării, iar plata se va face în funcţie de urmărirea obiectivelor intermediare, potrivit sursei citate.

Delegaţia celor trei instituţii internaţionale va rămâne o săptămână la Bucureşti pentru a vedea dacă au fost depăşite obstacolele care au împiedicat grupul de lucru sosit în luna octombrie să autorizeze a doua tranşă a plăţii - când delegaţii CE, FMI şi BM au recunoscut că situaţia economică a României s-a îmbunătăţit, iar căderea PIB-ului s-a stabilizat în 2009, prevăzându-se o creştere de 0,5% pentru 2010.

Totodată, experţii au insistat asupra clarificării urgente a situaţiei politice, cerând aplanarea tensiunilor politice şi prezentarea proiectului de buget pentru 2010 - pe care atunci, guvernul intermediar nu-l putea prezenta legislativului. După alegerile prezidenţiale din decembrie, când la putere a rămas reformatorul de centru-dreapta Traian Băsescu, parlamentul de la Bucureşti a adoptat un buget pentru 2010, care urmează să fie analizat de misiunea CE, FMI şi BM.

Grup de lucru va mai studia progresul reformelor structurale realizate în sistemul fiscal, reglementarea din sectorul financiar şi absorbţia fondurilor europene.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite