Deficitul bugetar a fost micsorat cu 0,5 la suta din PIB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfarsitul lunii iulie, diferenta dintre cheltuielile si veniturile bugetului s-a redus la 0,1 la suta din PIB

Teoria economica spune ca, atunci cand o tara are ritmuri ridicate de crestere, pentru a nu-si rata obiectivele privind inflatia si deficitul de cont curent, este necesar sa-si reduca cat mai mult deficitul bugetar fie printr-o reducere a cheltuielilor, fie printr-o compensare bazata pe o crestere puternica a veniturilor. Dupa ce a convenit cu FMI reducerea de la 3 la suta la 2,1 la suta din PIB a deficitului bugetar, Finantele au in vedere o noua rectificare bugetara care ar urma sa aiba loc la sfarsitul acestei luni - inceputul lunii viitoare si care ar urma sa aduca deficitul la 1,64 la suta din PIB. Reducerea spectaculoasa a deficitului bugetar cu 0,5 la suta in numai o luna a avut la baza, potrivit Ministerului Finantelor, imbunatatirea colectarii veniturilor la bugetul de stat si la cel al asigurarilor de somaj, lucru care a diminuat deficitul bugetului general consolidat cu peste 11.000 de miliarde de lei numai in luna iulie. Astfel, fata de sfarsitul primului semestru, soldul negativ al primelor sase luni a fost de doar 0,1 la suta din PIB. Potrivit Ministerului Finantelor, deficitul general al bugetului consolidat a atins 2.930 de miliarde lei la sfarsitul lunii iulie. De mentionat ca soldul primar (care exclude cheltuieli aferent dobanzilor la datoria publica) s-a mentinut pozitiv, la 0,8 la suta din PIB. In primele sapte luni, veniturile bugetare au insumat 399.740 miliarde lei, in crestere fata de intervalul corespunzator al anului trecut, in timp ce cheltuielile au crescut si ele, ajungand la 402.670 miliarde lei. Bugetele locale au iesit "pe plus" cu peste 6.500 miliarde lei, chiar daca bugetul asigurarilor sociale a avut un deficit de 2.440 miliarde lei. De asemenea, fondul asigurarilor de sanatate a cheltuit cu 1.797 miliarde lei mai mult decat a reusit sa stranga.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite