Declaraţia unică a fost depusă de 82% din angajatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), până la sfârşitul zilei de joi au fost depuse peste 385.000 de declaraţii D112, reprezentând aproximativ 82% din total. Formularele au fost transmise prin Internet în proporţie de 15%, restul fiind depuse la ghişeu.

Cele aproximativ 385.000 de declaraţii depuse acoperă un număr de 4.966.000 de asiguraţi. "Pentru 37% din ei declaraţiile au fost depuse online, ceea ce înseamnă că angajatorii cu număr mare de salariaţi au preferat depunerea prin Internet", arată ANAF.

Cea mai mare parte din declaraţii s-a depus în perioada 21-24 februarie (68% din totalul declaraţiilor depuse), cu o medie de 42 de asiguraţi per declaraţie în cazul depunerilor online şi de 11 asiguraţi per declaraţie în cazul depunerilor la ghişeu.

Astăzi este ultima zi de depunere a declaraţiei D112 pentru obligaţiile aferente lunii ianuarie. Declaraţia unică (D112) cuprinde obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, informaţii care erau furnizate până la implementarea acestui sistem către patru instituţii (ANAF, CNPAS, ANOFM., CNASS).

Nedepunerea sau depunerea cu întârziere a formularului 112 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv 1.000 - 5.000 de lei pentru persoane juridice.

"În situaţia în care angajatorul nu depune în mod repetat declaraţia lunară, acesta va fi declarat inactiv, cu consecinţele legale ce decurg de aici", mai transmite Fiscul.

Conform evidenţelor fiscale, numărul total de contribuabili ce au obligaţia depunerii D112 (angajatori şi asimilaţi acestora) este de aproape 470.000.

Prelungirea programului

Dat fiind numărul mare de contribuabili cu obligaţii declarative ce nu au efectuat încă operaţiunile de depunere, conducerea ANAF a decis suplimentarea numărului de ghişee până la 1.717 de unităţi, la care se adaugă 46 de ghişee puse la dispoziţie de către Casele de asigurări sociale în judeţele Braşov, Constanţa, Cluj şi Iaşi, precum şi în municipiul Bucureşti.

Agenţia Fiscală a postat pe pagina proprie de internet, www.anaf.mfinante.gov.ro, lista adreselor unde sunt localizate ghişeele disponibile.

În plus, s-a decis ca în zilele de 24 şi 25 februarie, la toate unităţile ANAF de primire a declaraţiilor să se lucreze în două schimburi, în intervalul orar 08.00-20.00, urmând ca, dacă situaţia o cere, programul să fie prelungit şi după orele 20.00, astfel încât să fie înregistrate declaraţiile de la toate persoanele aflate fizic la ghişee.

Până la 1 iulie 2011, contribuabilii vor putea depune noul formular fie prin internet, fie la ghişeu, în ultima situaţie prezentând Anexa 1 semnată şi ştampilată, celelalte informaţii urmând să fie livrate pe suport electronic (CD).

Declaraţia se depune în forma unui fişier PDF, conform anexei 1 la H.G. nr. 1397/2010, care are ataşat fişierul XML descris în anexa 8 din acelaşi act normativ. De la 1 iulie, depunerea prin internet devine obligatorie.

D112 se completează/validează cu ajutorul programelor de asistenţă puse la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale sau descărcate de pe site-ul ANAF.

Fiscul a pus la dispoziţia contribuabililor un ghid de completare a declaraţiei D112 ce poate fi găsit pe site-ul instituţiei, www.anaf.mfinante.gov.ro.

De asemenea, ANAF dispune de un call-center pentru asistenţă, informaţiile putând fi obţinute la numărul de telefon 031.40.39.160. Depunerea prin internet presupune achiziţionarea unui certificat digital calificat de semnătură electronic, emis de furnizorii autorizaţi, şi înrolarea acestuia la organele fiscale.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite