De ce renunţă firmele din energie la banii europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investitorii în regenerabile vor să renunţe la 263 de milioane de euro din fonduri europene, întrucât schema de certificate verzi este mult mai avantajoasă.

Un număr de 33 de firme au aplicat şi au câştigat până acum fonduri europene pentru producţia de energie din surse regenerabile de mici dimensiuni, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice".

„Bugetul pentru perioada 2007-2013 pentru acest domeniu este de 263 de milioane de euro. Interesul a fost foarte mare, iar proiectele pe care le-am primit au depăşit cu mult valoarea sumei disponibile", a declarat, pentru „Adevărul", Cristian Georgescu, manager în cadrul Organismului Intermediar pentru Energie.

Însă, acum, investitorii vor să renunţe la fondurile europene şi chiar să le returneze, în cazul celor care au apucat să le cheltuiască, pentru că energia regenerabilă este sprijinită şi prin schema de certificate verzi, care a devenit mult mai avantajoasă odată cu modificarea ei în această toamnă. Comisia Europeană interzice cumularea celor două tipuri de ajutoare.

Printre cele mai generoase scheme din UE

Prin schema de certificate verzi, producătorii de energie primesc aceste documente pe care le vând pe o piaţă specializată, pentru un venit în plus faţă de preţul propriu-zis al energiei.

Certificatele sunt cumpărate de furnizori, care transferă apoi aceste costuri în factura consumatorilor. Timp de 10 ani, toţi consumatorii din România vor plăti 10,5 miliarde de euro pentru energia verde. Aceasta pentru ca România să-şi atingă ţinta asumată în faţa UE ca, în 2020, 38% din consumul de electricitate să provină din surse regenerabile, faţă de 35% anul trecut.

Mircea Cotoşman, consilier al ministrului Economiei, apreciază că schema din România este una dintre cele mai generoase din UE, dacă nu chiar cea mai avantajoasă pentru producători.

Până acum, toţi investitorii primeau un certificat verde pentru fiecare MWh de electricitate livrat în reţea, însă legislaţia aplicată de la 1 noiembrie ţine cont de tehnologie. Astfel, cei din energia eoliană primesc două certificate până în 2017, apoi unul, iar cei care produc energie fotovoltaică au şase certificate pe MWh.

Mai puţine certificate verzi

Potrivi noii legislaţii, producătorii care au accesat bani europeni vor primi mai puţine certificate verzi, proporţional cu suma accesată. În acest fel, ei nu mai primesc nici măcar un certificat, cum era înainte, iar rata de rentabilitate este la jumătate faţă de cei care primesc acum două certificate, a spus Dana Duică, director executiv al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană. „Unii beneficiari de fonduri UE au anunţat deja că vor renunţa la aceşti bani", a mai afirmat Duică.

Blue Line Energy din Bistriţa este un producător de energie eoliană care a renunţat la 1,5 milioane de euro din bani comunitari. Ofelia Nath, unul dintre proprietarii firmei, ne-a declarat că ar fi primit doar 33,75% din cele două certificate verzi prevăzute de noua legislaţie dacă ar fi mers mai departe cu finanţarea europeană.

Ea a explicat că, luând în calcul o producţie de 4.000 de MWh/an, ar pierde 5.400 de certificate verzi anual până în 2017, apoi încă 2.700 pe an în perioada 2018-2031, ceea ce va duce la costuri suplimentare faţă de ceilalţi producători care nu au luat bani europeni.

Comisia Europeană nu acceptă modificări

„Seamănă mai degrabă cu o pedeapsă pentru beneficiarii de ajutor financiar nerambursabil. Se pierd 2.700 de certificate verzi anual începând cu 2017 (al şaptelea an de funcţionare) în plus faţă de valoarea finanţării nerambursabile de 1,5 milioane de euro reţinută deja din certificatele verzi în primii şase ani. Logic ar fi ca reţinerea să se oprească în momentul în care valoarea certificatelor reţinute atinge valoarea finanţării europene, dar aceasta nu este specificată nicăieri în lege", susţine Ofelia Nath.

Investitorii vor modificarea legislaţiei, însă Mircea Cotoşman, consilier al ministrului Economiei, a precizat că acest lucru nu este posibil, din moment ce noua legislaţie a fost discutată şi aprobată de Comisia Europeană punct cu punct.

Premieră în istoria fondurilor

Cristian Georgescu de la Organismul Intemediar pentru Energie spune că banii la care renunţă aceste firme vor fi realocaţi către un alt sector energetic. „Este pentru prima dată când ne confruntăm cu aşa ceva. Există o întreagă discuţie privind procedurile pentru cei care au cheltuit deja banii şi acum vor să-i returneze", a menţionat el.

10,5 miliarde de euro este valoarea certificatelor verzi în următorii 10 ani, bani plătiţi de toţi consumatorii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite