De ce plătim mai mult pentru motorină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petroliştii scumpesc motorina pe motiv că a crescut consumul, însă transportatorii acuză companiile din domeniul carburanţilor că îşi cresc nejustificat profitul.

Săptămâna trecută, şoferii au primit veşti foarte proaste: preţul carburanţilor s-a majorat simţitor, cu 11-12 bani pe litru la motorine şi cu 5-6 bani pe litru în cazul benzinelor. Astfel că sortimentele cele mai populare de motorină au ajuns să coste din nou mai mult decât benzina, lucru care nu s-a mai întâmplat din 2008.

„Cererea de diesel a crescut şi preţurile sunt o reflectare a cererii şi ofertei. În România producem mai puţin decât este cererea. Este o tendinţă la nivel mondial", a declarat miercurea trecută Mariana Gheorghe, CEO al Petrom. Însă reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) susţin că, deşi consumul de motorină a crescut într-adevăr cu circa 10%, acest lucru se întâmplă în fiecare an la începutul sezonului rece.

O influenţă semnificativă o are şi campania agricolă din această perioadă. „Chiar şi aşa, companiile petroliere recunosc, dând astfel de explicaţii, că profită de acest lucru pentru a creşte preţul şi a-şi majora nejustificat profitul. E un nonsens ceea ce se întâmplă: barilul pe piaţa internaţională scade, dar la noi în benzinării preţurile cresc", a declarat, pentru „Adevărul", preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

Piaţa neagră, 20% din total

El a mai spus că firmele pe care le reprezintă vor protesta la Bucureşti în următoarele două luni faţă de decizia Guvernului de a lăsa companiile petroliere să impună preţurile pe care le doresc, deşi există suspiciunea că tarifele de la pompă nu sunt justificate. „Cerem Guvernului să finalizeze odată ancheta pe această piaţă (începută în 2005 - n.r.) şi să facă public verdictul", a mai spus Ştefănescu.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri, o altă organizaţie de profil, susţine că o mare influenţă în formarea preţurilor este reprezentată de piaţa nefiscalizată a carburanţilor, care are o pondere uriaşă, de 20%. „Am propus Guvernului returnarea unei părţi a accizei pentru transportatorii licenţiaţi. Cu această ocazie se va vedea cine plăteşte taxe şi cine nu", ne-a declarat Ion Lixandru, vicepreşedinte al Uniunii.

Deficit la nivel european

De asemenea, reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) amintesc că justificarea Petrom pentru închiderea rafinăriei Arpechim Piteşti a fost tocmai cererea mică de carburanţi de pe piaţa locală. Potrivit AOAR, creşterea preţului carburanţilor va anihila efortul de reducere a inflaţiei şi va afecta creşterea economică a ţării. Pe de altă parte, Constantin Tampiza, reprezentantul companiei ruseşti Lukoil, susţine că la nivel european există un deficit de diesel de circa 12 milioane de tone anual.

„În acest moment, marja de rafinare (diferenţa dintre preţul ţiţeiului şi cel al produselor procesate) este negativă şi multe rafinării s-au închis în Europa, cinci doar în ultima vreme. Este mai convenabil acum să vinzi ţiţei brut decât să ai activităţi în sectorul de downstream (rafinare şi benzinării - n.r.)", a spus Tampiza pentru „Adevărul". Totodată, pe piaţă există un surplus de benzină, a adăugat el, ceea ce reduce marja de profit a petroliştilor pentru acest produs.

Preţul ţiţeiului scade

Ieri, barilul de ţiţei se tranzacţiona cu 87 de dolari pe piaţa americană şi cu 110 dolari la bursa de la Londra. Cele mai mari cotaţii din acest an au fost atinse la începutul lunii mai, când barilul costa 114 dolari la New York şi 127 de dolari pe piaţa europeană.

info
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite