David, Hidroelectrica: Putem face a doua centrală nucleară din banii pe care îi pierdem cu termocentralele vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banii pe care îi pierdem cu termocentralele vechi trebuie folosiţi pentru construirea celei de-a doua centrale nucleare din România, a declarat Mihai David, directorul general al Hidroelectrica.

"Energia viitorului este energia verde combinată cu cea nucleară", a spus David, astăzi, în cadrul unui seminar organizat de Business Magazin.

"Cred că în viitorul nu foarte îndepărtat România va trebui să dezvolte cea de-a doua centrală nucleară. Trebuie urgentat acest proiect, pentru că necesită costuri apreciabile şi durează. Aşa vom reuşi să rezolvăm o problemă pe care o târâm de 20 de ani, adică cea a termocentralelor ineficiente, cu costuri foarte mari şi tehnologie din anii 1960-1970. Cărbunele poate fi uşor de înlocuit", a continuat David.

El a arătat că în ultimii 20 de ani s-au pierdut mulţi bani cu susţinerea termocentralelor ineficiente, pe cărbune, în detrimentul celorlalţi producători de energie, cu costuri mult mai mici, doar pentru a fi menţinute locurile de muncă din zonele monoindustriale, precum Valea Jiului.

"Forţa de muncă a fost amăgită că vor ieşi la pensie de acolo, dar ei lucrează în pierdere. A venit momentul să ne aşezăm la masă şi să mergem pe ideea că toţi banii pe care îi pierdem acolo îi putem folosi pentru a construi această centrală nucleară", a mai spus reprezentantul Hidroelectrica.

Piaţa nu ne iartă

"Ca să atragem investiţii în România, trebuie să avem un preţ competitiv la energie. Nu cred că piaţa ne va ierta mai mult de 10 ani. Trebuie să o rupem odată cu trecutul", a mai spus el.

În opinia sa, problemele zonelor monoindustriale pot fi rezolvate din banii economisiţi din susţinerea doar a producţiei de energie ieftină.

"În principiu, există două teorii pe care le putem aplica aici: prima ar fi să menţinem aceste locuri de muncă şi să preluăm pierderile în sistemul energetic. Este ceea ce facem de 20 de ani. O altă abordare ar fi să mergem pe costurile reale şi să nu stricăm profitabilitatea producătorilor cu costuri mici, iar banii economisiţi astfel să fie folosiţi pentru dezvoltarea acelor zone. S-ar putea să ne dăm seama că aplicând a doua variantă vom avea mult mai mult de câştigat", a susţinut David.

Având în vedere că, pentru următorii ani, sunt preconizate noi investiţii în generarea de energie, David a arătat că acestea ar putea fi şansa României de a renunţa de producătorii cu costuril extrem de mari, precum centralele care utilizează huilă. "Ne aşteptăm la concurenţă pe piaţa internă şi atunci doar cei cu costuri mici vor supravieţui", a arătat oficialul Hidroelectrica.

Balonul eolian va avea soarta boom-ului imobiliar

În ceea ce priveşte boom-ul din această perioadă din sectorul eolian, David se aşteaptă "ca balonul să se spargă la un moment-dat, la fel cum s-a întâmplat şi în sectorul imobilar".

El a avertizat că nu este sănătoasă pentru sectorul energetic o supracompensare a investiţiilor în utilizarea surselor regenerabile, iar preluarea cu prioritate în sistem a acestei energii, aşa cum prevede noua lege din domeniu, ar putea da peste cap activitatea reactoarelor de la Cernavodă, care nu pot fi pornite şi oprite decât foarte greu şi, mai mult, generează energie ieftină.

"Când vor exista 3.000 de MW eolieni, pe care va trebui să îi preluăm cu prioritate în sistem, ce facem noaptea, când consumul este mic (sub 2.500 de MW - n.r.), oprim centrala de la Cernavodă? Ar fi o nebunie", a spus el.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite