Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Dacă se reduce fiscalitatea, jumătate din funcţionarii publici pleacă acasă

9 februarie 2010, 17:19 |  Autor: Cosmina Croitoru | 

Cuvinte cheie: fiscalitate, functionari, taxe, finante,

 

Potrivit consultanţilor fiscali, Ministerul de Finanţe trebuie să se decidă în privinţa reducerii numărului de taxe, dar acest lucru ar însemna ca trei din cinci funcţionari publici să plece acasă.

„Există un refelex de autoapărare la stat. Ei spun următorul lucru: Dacă desfiinţăm birocraţia, nu mai avem ce face", a declarat Gabriel Sincu, director de taxe în cadrul firmei de consultanţă şi audit Mazars. Acesta a spus că numărul declaraţiilor fiscale este unul dintre punctele-forte ale birocraţiei. „Acestea trebuie reduse, dar asta ar însemna ca trei din cinci funcţionari să plece acasă", a precizat Sincu.

Reprezentantul Mazars a adăugat că există soluţii pentru cei care trebuie să plece. „Pot fi atraşi bani europeni pentru reconversia profesională a acestor funcţionari, care pot să ocupe acele zone cu deficit de forţă de muncă în sistemul public", a subliniat Sincu. El a adăugat că, în acest moment, birocraţia este la nivelul din 2004.

Autorităţile fiscale din România trebuie să facă mai mult pentru a îmbunătăţi eficienţa colectării de taxe şi impozite, au transmis şi experţii PricewaterhouseCoopers România (PwC România). Aceştia recomandă introducerea deductibilităţii fiscale pentru dobânda plătită de persoanele fizice pentru creditele imobiliare.

„Pe baza actualului cadru legislativ, Mnisterul de Finanţe ar trebui să poată colecta mai multe taxe decât o face în prezent. Aceasta ţine îndeosebi de calitatea inspectorilor fiscali, dar şi de reducerea complexităţii obligaţiilor impuse contribuabililor", a declarat, marţi, Peter de Ruiter, şeful Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole