Curvele cu satelit şi matroana Ridzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţi care să-şi facă imagine şi campanie pe bani publici am mai văzut. Dar este pentru prima dată când dezvăluirile de acest gen ridică mari semne de întrebare asupra unei părţi importante din media.

Cazul Ridzi vă este deja arhicunoscut. Valuri de cerneală au curs pe marginea mizeriei făcute pe bani publici de către ministrul Tineretului şi Sportului. N-am văzut însă pe nimeni, din ceea ce am citit eu - şi îmi cer în avans scuze autorilor care, poate,
mi-au scăpat - să pună serios şi problema celeilalte părţi implicate: televiziunile. N-am văzut pe nimeni care să denunţe jegul gros de pe obrazul acestora, la fel de gros ca şi jegul de pe obrazul MTS.

De fapt, mie cazul mi se pare mai interesant din acest punct de vedere, al deconspirării televiziunilor, decât din perspectiva potlogăriilor doamnei ministru. Autorităţi care să-şi facă imagine şi campanie pe bani publici am mai văzut. Dar este pentru prima dată când dezvăluirile de acest gen ridică mari semne de întrebare asupra unei părţi importante din media, respectiv cinci televiziuni: Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, PRO TV şi MTV.

Toate apar în dosarul cazului cu „ştiri“ şi „reportaje“ difuzate contra cost despre evenimentele organizate de MTS pe 2 mai, „Ziua tineretului“, pe lângă publicitatea oficială. Mecanismul a fost simplu. MTS a cerut şi a primit, în plus faţă de publicitatea plătită, „popularizarea“ editorială a evenimentului. Adică publicitate mascată. Ştiri şi reportaje de care au beneficiat Monica Iacob Ridzi şi prietena ei, Elena Băsescu. Ştiri şi reportaje pe care tu, telespectatorule, în naivitatea ta, le-ai crezut pure produse editoriale generate de decizia redactorilor în urma relevanţei publice a evenimentelor. De fapt, „interesul“ editorial a fost stimulat de zecile de mii de euroi de la buget pe care televiziunile

i-au înghiţit cu nesaţ. Şi, deşi reprezentanţii televiziunilor se ascund, la CNA, în spatele firmelor intermediare cumpărătoare de spaţiu publicitar, impostura este evidentă. Şi ruşinoasă. Deşi obrazul e gros! La fel de gros ca al doamnei ministru, atunci când eşti capabil să aduci o justificare de genul „a fost decizia noastră editorială!“, precum a făcut la CNA un directoraş-trepăduş de pe la Realitatea TV, Cătălin Popa pe numele său.

Care este, în acest caz, diferenţa dintre televiziuni şi ministresa Ridzi? Niciuna! Primele şi-au umflat buzunarele făcând pe domnişoarele neprihănite, iar cea de-a doua şi-a atins scopurile. Totul pe bani publici. Curvele şi matroana. Toate într-un imens bordel numit România. Iar morala ştiţi care este? Aceea din povestea cu hoţul care strigă hoţii. Adică, dacă ar fi fost în locul doamnei ministru, probabil că „onorabilii“ televiziunilor care au acceptat plata murdară ar fi procedat absolut la fel.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite