Curtea Europeană de Justiţie respinge filtrele care opresc pirateria muzicală pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Europeană de Justiţie a decis că furnizorii de servicii de internet nu sunt obligaţi să monitorizeze activitatea clienţilor lor pentru a stopa transmiterea de fişiere muzicale aflate sub protecţia drepturilor de autor.

Cei care au solicitat decizia judecătorilor de la cea mai înaltă instanţă europeană au fost o asociaţie belgiană ce îi reprezintă pe cei care deţin drepturile de autor şi care au încercat să reducă numărul celor care descarcă muzică de pe internet.

Asociaţia a dat în judecată un furnizor de internet din Belgia, pentru că clienţii acestuia făceau sharing de fişiere de muzică piratate. Instanţa din această ţară a decis că firmele care furnizează internet ar trebui să aibă anumite filtre care să împiedice schimbul neautorizat de fişiere.

Decizia a fost contestată însă la instanţa europeană care a decis că o astfel de cerinţă ar fi disproporţionată şi că ar încălca libertatea de a desfăşura afaceri, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal şi libertatea de a primi şi a oferi informaţii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite