Cursul leu/euro, la cel mai redus nivel din ultimele două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursul de schimb leu/euro anunţat astăzi de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 2,63 bani, la 4,3146 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele două luni. Aprecierea leului a avut loc pe fondul transferurilor de euro în ţară efectuate de către românii care lucrează în străinătate.

"Cel mai probabil aprecierea este determinată de transferurile de euro în ţară, în apropierea sărbătorilor de iarnă, de către românii care lucrează în străinătate", a afirmat un dealer, potrivit Mediafax.

Banca centrală a publicat vineri o rată oficială de 4,3409 lei/euro, în scădere cu 0,13 bani. O paritate mai redusă decât cea de luni a fost afişată de BNR la 10 octombrie, când cursul a fost de 4,3053 lei/euro.

Leul s-a apreciat luni şi în raport cu dolarul, rata de schimb coborând cu 1,81 bani, de la 3,3308 lei/dolar, la 3,3127 lei/dolar. Astfel, leul s-a întărit în faţa dolarului pentru a doua şedinţă consecutiv, după ce joi a atins cel mai ridicat nivel din 10 septembrie 2010, dată când BNR a anunţat o referinţă de 3,3569 lei/dolar.

Pentru moneda elveţiană, BNR a publicat luni un curs de referinţă cu 0,88 bani mai redus, de la 3,5484 lei/franc la 3,5396 lei/franc.




Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite