Cursul a luat-o razna: euro a sărit pragul de 4,4 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o şedinţă de tranzacţionare extrem de tensionată, în care cursul a oscilat în jurul valorii de 4,43 lei/ euro, BNR a publicat, la ora 13.00 cotaţia oficială de azi: 4,4168 lei/euro.

Cotaţiile monedei naţionale au continuat să atingă niveluri record la începutul sesiunii interbancare de miercuri, după ce marţi piaţa locală a fost închisă.

Marţi, 1 mai, a fost zi nebancară în România, însă jucătorii internaţionali au tranzacţionat euro în raport cu leul până la un maxim de 4,4675 unităţi, spun dealerii, citaţi de Mediafax.

La deschiderea şedinţei, în această dimineaţă, băncile cotau euro la 4,4300 - 4,4330 lei, mult peste nivelul de la închiderea sesiunii de luni, de 4,4145 - 4,4180 lei/euro.
Ulteior, cursul a început să scadă, ca urmare a intervenţiilor indirecte ale băncii centrale, potrivit dealerilor, iar în jurul orei 10:10 schimburile se perfectau la 4,4155 - 4,4175 lei/euro.
BNR a anunţat luni un curs de 4,3970 lei/euro, în creştere cu 2,23 bani faţă de vineri, euro ajungând astfel la un nou record istoric faţă de leu şi la nivelul ratei de referinţă.
Dobânzile practicate miercuri de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au crescut de la 4,14 - 4,64% pe an la 4,75 - 5,25%. Analiştii anticipau că ratele de dobândă se vor apropia de dobânda de poliitică monetară de 5,25%, ca urmare a intervenţiilor valutare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite