Cum strânge BNR şurubul creditelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De azi, băncile nu vor mai da împrumuturi dacă nu pot acoperi într-o măsură mult mai mare şocurile generate de cursul valutar.

Astăzi intră în aplicare Regulamentul Băncii Naţionale a României (BNR) privind condiţiile de creditare, între care se numără avansul minim obligatoriu de 15% la împrumuturile ipotecare şi o nouă grilă de calcul al gradului de îndatorare. Regulamentul prevede, între altele, că la creditele de consum perioada de rambursare poate fi de maximum 5 ani, faţă de 10 sau chiar 15 ani, cum era înainte de emiterea noilor condiţii.

Atenţie la cursul valutar!

Băncile comerciale vor fi obligate să ia în calcul şi riscurile unui scenariu negativ în evaluarea gradului maxim de îndatorare al clienţilor. Scenariul include o posibilă creştere a cursului de schimb cu 35,5% în cazul euro, cu 40,9% la dolarul american şi cu 52,6% în cazul francilor elveţieni. Astfel de „şocuri pe cursul de schimb" afectează gradul de îndatorare, în sensul că din venitul disponibil se scad proporţional costurile de acoperire a riscului valutar.

Spre exemplu, dacă solicitantul are venituri în lei şi cere împrumut în euro, riscul valutar „înghite" 26% din totalul venitului luat în calcul la stabilirea gradului de îndatorare. În cazul unui împrumut în franci elveţieni, scăderea este de 38,6% din venitul total. Per ansamblu, rezultă că doar la creditele în lei ne va rămâne un venit mai mare disponibil pentru rate. La creditele în valută, acest disponibil scade direct proporţional cu gradul de risc pe care îl presupune eventualul şoc pe cursul de schimb, stabilit de BNR.

Există şi o categorie de riscuri care nu diferă în funcţie de moneda împrumutului, ci se aplică la toate categoriile de credit. Aceste riscuri sunt date de o potenţială creştere a ratei dobânzii, fapt care „consumă" 0,6 puncte procentuale din totalul venitului eligibil, şi de posibilitatea ca veniturile clientului să scadă - „risc salarial" care afectează 6% calculul venitului rămas.

Condiţiile de rambursare a creditului de consum în 5 ani nu se aplică la refinanţarea împrumuturilor contractate anterior, precizează Banca Naţională, în textul noului Regulament. 

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite