Cum se pot ieftini vacanţele? Reduceţi contribuţiile fiscale!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turismul românesc are nevoie de o taxare corectă, ajustată posibilităţilor reale ale acestei „industrii fără fum“ şi care să permită preţuri comparabile cu cele din Bulgaria sau Grecia. „Atâta vreme cât TVA în turism în Bulgaria este de 9% pentru toate serviciile oferite turiştilor străini, iar în România doar pe cazare şi micul dejun inclus, fireşte că este greu pentru hotelierii români să menţină preţurile

„În mod grav, noul proiect al Legii Sănătăţii prevede plata contribuţiei la asigurările de sănătate la nivelul salariului mediu, ceea ce va exercita o presiune suplimentară pe angajator şi va creşte exponenţial presiunea fiscală pentru investitorii în turism, unde există şi salarii sub nivelul mediu pe economie. Acest lucru ar însemna că turismul va plăti taxe mai mari în mod nejustificat, pentru că normal este ca orice contribuţie pe venitul salarial să fie calculată prin raport cu salariul real, nu cu unul virtual“, arată FPTS.

Contribuţiile la sănătate, o presiune „nejustificat de mare“

De exemplu, o cameristă sau persoană care se ocupă de întreţinerea grădinii, a piscinei sau a locului de joacă pentru copii din cadrul unui hotel nu are neapărat salariul mediu pe economie, nivelul lor de salarizare fiind mai apropiat de salariul minim. „În situaţia în care se va modifica baza de calcul pentru cotele de contribuţii la sănătate raportându-se la salariul mediu brut, ambii angajaţi daţi ca exemplu vor plăti o contribuţie la asigurările de sănătate nejustificat de mare“.
În acest fel se aplică o nouă frână turismului românesc, pe lângă taxele mari faţă de statele învecinate, cum de exemplu Bulgaria, unde TVA pentru prestările de servicii, inclusiv masa pentru turiştii străini, este de 9%, iar impozitul pe profit este de 10%.
„Această nouă impunere are loc în condiţiile în care oricum este greu de concurat cu vecinii de la sud, din cauza diferenţei de taxare, motiv pentru care este dificil de oferit preţuri identice sau chiar mai mici pentru turişti, astfel încât litoralul românesc să reprezinte o alternativă reală“, notează federaţia patronală.

Să ne ferim de taxări suplimentare!

În momentul de faţă avem un deficit major între numărul de turişti străini care aleg să petreacă un concediu în România şi cel al turiştilor români care aleg să petreacă concediul peste graniţă, numărul celor dintâi depăşindu-l net pe cel de-al doilea. FPTS arată că „dacă bugetul actual nu permite o relaxare a fiscalităţii în domeniul turismului, ar trebui măcar să ne ferim de a introduce o taxare suplimentară care va sufoca acest sector economic. Iar efectele ar fi negative per ansamblu, pentru că turismul de incoming (destinat străinilor care vin în România - n.n.) înseamnă o anumită cantitate de valută care intră în ţară, adică este export de servicii“.
Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii solicită, de aceea, reducerea contribuţiilor pentru salariile din turism pentru că „oricum avem deja cea mai scumpă forţă de muncă din Europa, iar acest lucru nu este de natură să încurajeze dezvoltarea domeniului“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite