Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Guvernul a amânat normele la Codul Fiscal, care includ contribuţiile individuale pe venitul din drepturi de autor

28 iulie 2010, 17:16 |  Autor: Adina Vlad, Mihaela Stoica | 

Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor, şi Mihai Şeitan, ministrul Muncii, sunt autorii Ordonanţei 58/2010

Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor, şi Mihai Şeitan, ministrul Muncii, sunt autorii Ordonanţei 58/2010

 

Guvernul a decis, astăzi, ca normele metodologice de aplicare  a Ordonanţei 58/2010 privind Codul Fiscal, prin care a fost extinsă baza de impozitare şi pe drepturi de autor, să nu fie deocamdată adoptate, ci prezentate în dezbatere publică de către Ministerul Finanţelor, urmând să fie aprobate luni, 2 august.

"Normele au fost discutate şi s-a decis să fie puse în dezbatere publică, urmând să fie adoptate ulterior de Guvern", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, citată de Mediafax.

Ea a precizat ulterior că Guvernul se va reuni luni în şedinţă pentru a adopta normele.

Proiectul de norme relevă că plata contribuţiilor individuale de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj va fi impusă şi persoanelor cu venituri de natură profesională pentru care asigurarea în sistemul asigurărilor pentru şomaj este în prezent facultativă.

Cum ar trebui să se aplice CAS pe venitul din drepturi de autor

Dacă vor intra în vigoare, contribuţiile pentru asigurări sociale (CAS) - de 16,5% (10,5% pentru pensie, 5,5% pentru sănătate şi 0,5% pentru şomaj) se vor aplica, cel mai probabil de la 2 august, şi veniturilor din drepturi de autor.

Totuşi, CAS se va aplica în limita unui plafon de cinci salarii medii brute pe economie. Orice depăşeşte acest plafon, nu va fi suplus plăţii CAS. Mai exact, luând în calcul un salariu mediu brut de 1.962 de lei (aferent lunii mai, potrivit Institutului Naţional de Statistică), veniturile ce depăşesc într-o lună 9.810 lei, nu vor fi taxate.


„Dacă venitul dintr-o lună depăşeşte cinci salarii medii brute, CAS se aplică în limita a cinci salarii. Dacă venitul este mai mic, se aplică în întregime", a explicat pentru „Adevărul" Mihai Şeitan, ministrul Muncii.

EXEMPLE

1. Pentru un venit brut din drepturi de autor de 2.500 de lei (sub limita de 9.810 lei) se va aplica CAS în întregime:

2.500 lei - 262,5 lei (10,5% pensie) - 137,5 lei (5,5% sănătate) - 12,5 lei (0,5% şomaj) = 2.087,5 lei - venitul după taxare

CAS (16,5%) = 412,5 lei

2. Pentru un venit brut din drepturi de autor de 13.000 de lei (peste limita a cinci salarii medii brute) se va aplica CAS doar pentru 9.810 lei - nivelul estimat al plafonului:

13.000 lei - 9.810 lei = 3.190 lei (sumă neafectată de plata CAS)
9.810 lei - 1.030,05 lei (10,5% pensie) - 539,55 lei (5,5% sănătate) - 49,05 lei (0,5% şomaj) = 8.191,35 lei

=> 3.190 lei + 8.191,35 lei = 11.371,35 lei - venit după taxare

CAS (16,5%) = 1.618,65 lei - limita maximă a CAS percepute pentru venituri din drepturi de autor


Companiile care îşi plătesc angajaţii pe drepturi de autor au redus deja salariile, după ureche, în lipsa normelor metodologice, pentru că Ordonanţa se aplică de la 1 iulie. Astfel, vor fi afectaţi aproximativ 500.000 de artişti, sportivi, consultanţi şi jurnalişti. Nu există însă nicio certitudine că metodologia de calcul va fi şi aprobată.

„Normele vor intra mâine (n.r. - astăzi) în şedinţa de Guvern, cel puţin într-o primă lectură. Ele au fost propuse spre aprobare la ultima şedinţă. Cel mai probabil vor fi aprobate mâine (n.r. - astăzi), dar nu pot da o garanţie. Trebuie să primim aviz de la toate ministerele", a declarat pentru „Adevărul" Alexandru Nazare, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice.

Ordonanţa 58/2010 privind privind Codul Fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale a fost elaborată de Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Muncii. Articolul III, privind veniturile de natură profesională, altele decât cele salariale, a fost elaborat de Ministerul Muncii.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole