Cum să reduci factura la curent fără să stingi becul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monitorizaţi tot timpul consumul de electricitate şi nu puneţi niciodată în funcţiune toate aparatele din casă în acelaşi timp, recomandă specialiştii. Energia va fi din ce în ce mai scumpă, iar singura modalitate de a reduce factura este consumul eficient de electricitate.

Progresul tehnologic al omenirii necesită din ce în ce mai multă electricitate, iar Agenţia Internaţională pentru Energie estimează că, în următorii 20 de ani, consumul la nivel global va creşte cu cel puţin 35%. În acelaşi timp, resursele energetice sunt tot mai scumpe.

Prin urmare, în acest cocktail al cererii şi al preţurilor în creştere, ce putem face pentru ca facturile să nu sară în aer? Specialiştii arată cu degetul spre eficienţa energetică.

Rolul consumatorului

Ţara noastră nu poate fi ruptă din acest film. Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie, a avertizat recent că preţul electricităţii se va dubla în următorii şapte-opt ani, din cauza schemelor de sprijin pentru energiile regenerabile şi pentru reducerea poluării.

În aceste condiţii, autorităţile îndeamnă consumatorii să ia atitudine. „Trebuie să începem să înţelegem că energia nu este ieftină, ci este o problemă fundamentală a lumii contemporane. Consumatorul nu va sta cu mâinile în sân, ci îşi va eficientiza consumul, iar efectele cumulate nu vor fi dublarea facturii", a arătat, la rândul său, Maria Mânicuţă, director în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

În ultimii ani, s-a vorbit şi la noi despre acest concept de eficienţă energetică, însă mai mult la nivel teoretic şi mereu au fost alte lucruri prioritare. „Aceasta deoarece preţul energiei în România nu este foarte mare. Până nu de mult, erau cam aceleaşi preţuri peste tot în Europa, dar acum tarifele au crescut în unele state din Uniunea Europeană şi multe ţări au înţeles deja cât de importantă este eficienţa energetică", a declarat pentru "Adevărul" Marc Coroler, vicepreşedinte pentru centrul şi estul Europei al Schneider Electric, companie specializată în managementul energiei.

Acesta a arătat că şi în România consumatorii şi autorităţile au început să se preocupe de acest aspect, în special pe segmentul industriei şi al clădirilor. „Ideea principală este: dacă monitorizezi, reduci. Aşa a înflorit o nouă industrie, cea a tehnologiilor inteligente care permit consumul eficient", a mai spus Coroler.

La nivelul clădirilor industriale, comerciale şi de birouri există deja echipamentele necesare de măsurare a consumului în timp real, cu senzori care sting lumina atunci când nu este nimeni în preajmă, economisind astfel 20-30% din consumul de electricitate.

Senzori de lumină şi panouri solare

Pentru consumatorii casnici, până când va fi accesibilă o tehnologie care permite contorizarea energiei în timp real, nu doar lună de lună, nu este obligatoriu să stăm pe întuneric pentru a ne reduce factura. Cel mai bine este să nu punem în funcţiune toate aparatele în acelaşi timp, pentru că energia în vârfurile de consum este cea mai scumpă.

Dacă sunteţi mai tot timpul plecaţi de acasă în timpul zilei, cel mai bine este să vă alegeţi un abonament diferenţiat pe intervale orare, unde preţul energiei este de trei ori mai mic pe timpul nopţii, după ora 22.00, şi în weekend. La bloc, nu trebuie să lipsească senzorii de lumină de pe scară, iar pentru cei care locuiesc la casă sunt ideale panourile solare.

40% din consumul energetic al unei locuinţe reprezintă iluminatul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite