Adevarul.ro

Noi trăim încă parohial. Mapamondul nu e interesant decât întâmplător: e locul în care se petrec unele catastrofe sau în care se vorbeşte rău despre români.

Am în mână un exemplar din „Neue Zürcher Zeitung“. Unii spun că e cel mai bun ziar din Europa. În orice caz, e printre cele mai bune. Dacă aş fi gazetar de meserie, aş dormi cu el sub pernă, l-aş devora din doască-n doască, l-aş ţine pe birou ca pe un reper inconturnabil, ca pe un ghid. Aş constata, mai întâi, că pe frontispiciul său scrie: „Al 230-lea an de apariţie“. 230 de ani de experienţă continuă, 230 de ani de supravieţuire nobilă, fără obsesia ratingului, fără vulgarităţi de bodegă, fără scandaluri de tabloid. Carevasăzică, se poate!

NZZ (cum i se spune, pe scurt, gazetei) pune un accent special pe informaţia internaţională. Deşi construit într-o ţară mică, el se comportă ca un ziar al planetei. Lectura fiecărui număr te ţine la curent cu marile dezbateri şi evenimente ale lumii (chiar dacă se dedică Elveţiei şi Zürich-ului o subdiviziune aparte în economia sa editorială). Prin contrast, noi trăim încă parohial. Mapamondul nu e interesant decât întâmplător: e locul în care se petrec unele catastrofe sau în care se vorbeşte rău despre români. Faţă de Dâmboviţa, Găeşti şi Miercurea Ciuc, restul Globului pământesc suferă de o nevindecabilă paloare. Noi ne concentrăm pe sărăcia, nevoile şi neamul nostru obidit. A se slăbi cu Europa, cu globalizarea, cu societatea bazată pe „knowledge“.

Domniilor lor nu le pasă de problemele noastre. N-au OTV, nu zic Organ când vor să zică Orban, n-au prim-miniştri comparabili cu Ştefan cel Mare, n-au Vanghelie, Becali şi Vadim Tudor. Iar dacă îi au, nu sunt vedete de televiziune. În cele 40 de pagini ale NZZ-ului, cititorul român va căuta în zadar sudalme politice, cafturi intraguvernamentale, băşcălie, calomnie, şuturi. Există dispute, există opoziţie, există nemulţumiri şi suspiciuni. Dar lipseşte bâta şi flegma, rânjetul şi furia. Tonul e măsurat, analitic, expozitiv. Nu se pescuiesc dedesubturi, bârfe, comploturi, ştiri „tari“ şi detalii indiscrete. Nu se fac demascări de bâlci. Pentru asta există alte ziare, ziare de citit în metrou sau la closet, ziare specializate în picanterii şi dejecţii şi pe care, de fapt, nimeni nu le ia prea în serios.

NZZ conţine, în fiecare număr, câteva ample pagini de „foileton“ despre cărţi, expoziţii şi idei. Sunt pagini substanţiale, alcătuite de profesionişti, şi destinate unei lecturi atente, stimulatoare, care se poate prelungi pe mai multe zile. Alte pagini sunt dedicate temelor legate de cercetare şi tehnologie. Întreaga publicaţie are o grafică sobră, în alb-negru, cu doar câteva fotografii color. Totul e scris într-o limbă fără cusur, fără concesii populiste, fără „facilităţi“ vandabile. Clar, elegant, riguros. Politeţea e încă asumată ca o virtute, exactitatea e încă socotită utilă... Cât despre forumişti, îndeobşte destul de puţini, ei se exprimă civilizat, la obiect, fără surescitări războinice, fără ură, fără fiţe paranoice şi fără abisuri gramaticale.

Pe scurt, prin comparaţie, stăm prost. Avem, e drept, o scuză: dacă vedetele NZZ nu seamănă cu Gâdea&Co., cu S.R. Stănescu, C. Nistorescu sau V.Ciutacu, trebuie recunoscut că nici politicienii elveţieni nu seamănă cu C. Niţă, E. Udrea, I. Oltean, R. Mazăre, A. Pavelescu, I. Talpeş şi atâţia alţii, care mai de care mai ţanţoş, mai exotic, mai volubil şi mai greu de digerat. La aşa politicieni, aşa comentatori, aşa analişti, aşa ziare.