Cultivatorii de soia modificată genetic riscă amenzi usturătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cultivarea de soia modificată genetic se amendează cu peste 650 milioane lei, conform legislaţiei care va intra în vigoare după aderare. Autorităţile vor monitoriza cultivarea terenurilor cu

Cultivarea de soia modificată genetic se amendează cu peste 650 milioane lei, conform legislaţiei care va intra în vigoare după aderare.
Autorităţile vor monitoriza cultivarea terenurilor cu soia modificată genetic, precum şi păstrarea şi circulaţia seminţelor de soia modificată, a declarat ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, la o conferinţă de presă prilejuită de vizita comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorului, Markos Kyprianou. "Am întocmit un registru al fermierilor care anul acesta au mai cultivat soia modificată genetic - circa 1.100 de fermieri. Am arondat inspectorii Ministerului Agriculturii, care vor monitoriza recoltarea şi modul cum se păstrează şi circulă aceste seminţe". Kyprianou a anunţat că o nouă inspecţie europeană va avea loc în septembrie, când se va putea vedea dacă planul de acţiune anunţat de români dă rezultate. Organizaţiile ecologiste susţin că, în afară de cele 118.000 ha anunţate oficial, ar mai exista zeci de mii de ha cultivate ilegal. În plus, în România nu există laboratoare acreditate pentru verificarea OMG-urilor, recent fiind creată la IDSA o capacitate de testare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite