Culisele demisiilor de la Transporturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Tarom şi CNADNR invocă motive personale sau de sănătate şi renunţă la funcţii, dar controalele oficiale arată altceva. Câţiva angajaţi ai Companiei de Autostrăzi lucrau dimineaţa la caiete de sarcini, iar seara la oferte. Când s-a aflat, şeful lor a dobândit „probleme de sănătate“.

Două demisii au provocat, ieri, un fel de cutremur în Ministerul Transporturilor: Ruxandra Brutaru vrea să plece, din motive personale, de la conducerea Tarom şi Liviu Costache se retrage, invocând motive de sănătate, din poziţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).

Oficial, cei implicaţi nu comunică motivele acestor demisii. Surse oficiale ne-au explicat, însă, de ce au plecat cei doi directori. În primul rând, la nivelul ministerului au avut loc mai multe şedinţe, inclusiv una cu preşedinţii federaţiilor şi confederaţiilor patronale acreditate, în care s-au întors cărţile pe faţă şi au ieşit la lumină mai multe nereguli din companiile aflate în „parohia" Transporturilor. În replică, ministrul Anca Boagiu a spus că vor urma controale pentru a se verifica acele afirmaţii, astfel că „problemele" invocate de demisionari primesc şi alte conotaţii.

Banii se adună tot mai greu

Surse din rândurile participanţilor la acele întruniri ne-au dezvăluit câteva lucruri din cele afirmate. Cel mai interesant dintre acestea pare să fie faptul că mai mulţi angajaţi ai CNADNR „au fost surprinşi că lucrau dimineaţa la elaborarea unor caiete de sarcini necesare în viitoarele licitaţii, iar după program - la ofertele pe care urmau să le depună unele companii pentru a câştiga acele licitaţii". Pentru a se verifica o astfel de afirmaţie, este clar că va fi nevoie de o anchetă, iar demisia de ieri a şefului CNADNR nu poate fi departe de aceste dezvăluiri. Şi transportatorii rutieri acuză presiuni mari din partea unor şefi din eşaloanele inferioare ale conducerii ministerului.

Ei n-au ezitat să-i transmită ministrului că li se cere să „cotizeze" de către şefii de autorităţi cu atribuţii în transportul rutier şi că „aceste cereri sunt tot mai explicite". Să ne aşteptăm la demisii şi din această zonă administrativă? E greu de preconizat, dar transportatorii ne-au explicat că banii pentru respectivele „cotizaţii" se adună tot mai greu, ceea ce îi nemulţumeşte pe „beneficiari". În fine constructorii care se ocupă de tronsonul de autostradă Cernavodă-Constanţa cer acces pe calea rutieră pentru a transporta materiile prime necesare, dar ministrul Anca Boagiu le recomandă să folosească trenurile de marfă, şi acest lucru creează tensiuni în companiile de stat.

De ce a „zburat" şefa Tarom

Două motive sunt vehiculate în legătură cu demisia Ruxandrei Brutaru de la conducerea Tarom: 1. Ar urma să fie avansată la postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor; 2. I se reproşează pierderea unor contracte tradiţionale, în special a celui cu Poşta Română, în favoarea Blue Air - firmă condusă de naşul ei, Gheorghe Răcaru.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite