Cu ce au venit dezvoltatorii imobiliari la Târgul tIMon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezvoltatorii au scos la vânzare peste 2.000 de locuinţe la Târgul Imobiliar Naţional tIMOn, ce se desfăşoară în perioada 2-5 decembrie la AFI Palace Cotroceni.

Printre cele mai bune oferte se regăsesc în continuare casele pe structură metalică. De exemplu, cel mai mic preţ din târg este de 21.000 de euro plus TVA de 5% (22.680 de euro) pentru garsonierele din ansamblul Casa Felice din Mogoşoaia. Acestea vor avea 43 de metri pătraţi utili şi vor fi amplasate în cadrul unui ansamblu de şapte blocuri a căror construcţie urmează să fie finalizată în martie 2011.

Preţul nu include şi locul de parcare al cărui preţ se va ridica la aproximativ 3.000 de euro plus TVA (24%). Tot în ansamblul Casa Felice, cei interesaţi îşi pot achiziţiona apartamente cu două camere (57 metri pătraţi utili) de la preţuri începând cu 31.000 de euro (TVA inclus) sau cu trei camere – 47.000 de euro.

Dezvoltatorul Conarg îi scuteşte de TVA pe toţi studenţii care vin să îşi achiziţioneze o locuinţă, astfel încât aceştia să îşi poată achiziţiona garsoniere în ansamblul Quadra 2, din zona Politehnica, pentru 39.000 de euro.

În plus, casele din faza trei a ansamblului Green City vor putea fi cumparate la tIMOn şi pe tot parcursul lunii decembrie la preţuri promoţionale, cu reduceri care variază între 50.000 de euro şi 70.000 euro.

Doar un sfert din locuinţele noi din Bucureşti au fost vândute

Stocul de locuinţe noi existente la vânzare în Bucureşti se ridica la începutul anului la 10.000 de unităţi, din care până în prezent s-au vândut mai puţin de un sfert, majoritatea cu preţuri sub 90.000 de euro, pragul pentru încadrarea la TVA de 5%, potrivit unui studiu al companiei de servicii imobiliare Real Time.

În studiul lansat la ediţia din iarnă a Târgului Imobiliar Naţional tIMOn se menţionează că faţă de anul 2007, când locuinţele se vindeau în proporţie de 95% din faza de proiect, în cele mai multe cazuri înainte chiar de obţinerea autorizaţiei de construire, în 2010 doar 5% din unităţile vândute se aflau într-o faza incipientă de construire.

"Considerăm că procentajul de 95% din locuinţele noi vândute, finalizate sau aproape finalizate, se datorează printre altele neîncrederii cumpărătorilor că dezvoltatorul va livra locuinţele în termenul şi condiţiile contractate, dar şi nesiguranţei locului de muncă, factor decisiv pentru contractarea unui credit imobiliar", se menţionează în raport.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite