Criza ne-a tăiat 15% din puterea de cumpărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 2008 până în 2010, familiile au pierdut 0,5% din câştigurile lunare, pe fondul unor scumpiri de aproape 15%. Tot mai mulţi bani din venituri se duc pe cheltuielile cu strictul necesar. La finele anului 2008, când România intra în criză, o familie câştiga în medie 2.319 lei lunar. În 2010, venitul mediu a scăzut la 2.308 lei. Preţurile au crescut cu 14,9%.

Vezi şi:

Ce vor românii să cumpere în 2011

Efectele crizei economice au fost dramatice pentru firme, dar s-au resimţit mult mai acut la nivelul gospodăriilor populaţiei.

Studiu INS: Românii au venituri mai mici decât acum doi ani

Acestea din urmă s-au confruntat nu numai cu o reducere fără precedent a veniturilor lunare, ci şi cu un val tot mai înalt de scumpiri. În ultimele trei luni din 2010, venitul mediu al gospodăriilor a fost de 2.308 lei lunar, în scădere atât faţă de aceeaşi perioadă din 2009 (2.390 de lei lunar), cât şi faţă de 2008 - anul intrării României în criză (2.319 lei lunar). La nivel de persoană, venitul mediu a crescut doar cu un leu, de la 796 de lei în 2008 la 797 de lei în 2010, arată datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS), obţinute în urma Anchetei Bugetelor de familie din trimestrul IV 2010.

Această evoluţie a avul loc, însă, pe fondul unor scumpiri de 14,9% din 2008 până în 2010, ca medie generală, după cum reiese tot din statisticile oficiale. Ceea ce înseamnă o erodare accentuată a puterii de cumpărare, fapt care se vede, de altfel, în toate raportările referitoare la consumul populaţiei. Din trimestrul IV 2008 până în trimestrul IV 2010, alimentele s-au scumpit cu 9,4%, mărfurile nealimentare cu 18,2%, iar tarifele pentru servicii au crescut tot cu 18,2%, însă veniturile familiilor au scăzut cu 0,5% - acesta este efectul cel mai grav al recesiunii.

Mai puţin rest pentru economisire

La nivelul cheltuielilor populaţiei, evidenţiate în ancheta trimestrială a INS, se observă o creştere uşoară, atât ca sumă, cât şi ca pondere în venituri. Per gospodărie, cheltuielile din 2008 însumau 2.081 de lei lunar, adică 89,8% din venituri, pentru ca în 2010 cheltuielile să urce la 2.114 lei lunar, reprezentând 91,6% din venituri. Această creştere a ponderii cheltuielilor în venituri este încă o dovadă că banii familiilor acoperă tot mai dificil necesarul traiului, iar pentru economisire rămâne tot mai puţin rest. Şi acest fenomen este evidenţiat de raportările privind economisirea, care scade nu pentru că românii n-ar fi prevăzători, ci pentru că nu au resurse.

Strictul necesar ia tot mai mult din buget

Şi structura cheltuielilor s-a schimbat în ultimii doi ani, iar din această evoluţie reiese că pentru acoperirea costurilor inevitabile ale vieţii românii sunt nevoiţi să aloce tot mai mulţi bani. Per ansamblu, costurile impuse de strictul necesar al traiului zilnic (hrană, întreţinerea locuinţei, sănătate şi plata unor abonamente la transport şi cablu-TV) reprezentau, la finele anului 2008, 77,5% din totalul cheltuielilor unei gospodării sau, în termeni nominali, 1.612 lei lunar. La finele lui 2010, ponderea acestor costuri a ajuns la 80,3% din totalul cheltuielilor, adică 1.697,5 lei lunar.

Altfel spus, din fiecare sută de lei câştigaţi, mai mult de 80 lei au fost „topiţi" cu strictul necesar, restul (sub 20 de lei) rămânând pentru altfel de cheltuieli, cum ar fi cele cu educaţia, cultura, recreerea sau turismul. A se compara aceste statistici cu diversele consideraţii oficiale privind calitatea vieţii românilor...

Viaţa la oraş nu mai e ce-a fost

În urmă cu doi ani, veniturile populaţiei din mediul urban erau, în medie, cu 36,7% mai mari decât ale locuitorilor din mediul rural şi cu 13,2% mai consistente faţă de ansamblul gospodăriilor. În 2010, acest decalaj s-a mai atenuat, românii din oraşe având câştiguri cu doar 30,3% mai mari decât ale celor de la ţară şi cu 11,1% mai consistente decât media naţională. În termeni nominali, venitul pe persoană era, la finele lui 2008, de 928,6 lei în mediul urban şi de 634,7 lei în mediul rural. La finele anului 2010, veniturile din mediul urban au fost de 922,4 lei pe persoană şi de 644,5 lei pe persoană în mediul rural.

Şi la nivelul cheltuielilor a intervenit o scădere a decalajului dintre urban şi rural. Dacă în 2008 familiile din oraşe cheltuiau lunar cu 482 de lei mai mult decât cele din zonele rurale, în 2008 acest avans a scăzut la 405 lei lunar.

Având în vedere această scădere de ansamblu a veniturilor gospodăriilor, pe fondul scumpirilor accelerate din ultimii doi ani, era de aşteptat ca măsurile de „îmbunătăţire a puterii de cumpărare a populaţiei", trecute drept „prioritate" în programul de guvernare, să nu rămână doar pe hârtie.

11 lei este scăderea venitului mediu lunar al gospodăriilor populaţiei de la finele lui 2008 până la sfârşitul lui 2010.

Balon de oxigen în 2009

Statisticile oficiale arată că în primul an de criză, 2009, veniturile populaţiei au crescut în acelaşi ritm faţă de 2008 ca şi în anii anteriori. Media naţională a ajuns de la 2.319 lei lunar în 2008 la 2.390 de lei în 2009. Această creştere a venit şi din unele majorări de salarii, dar mai ales pe fondul unei inflaţii mult mai reduse în 2009 (4,7%) decât în 2008 (6,3%).

Salariile, din nou mai mici decât scumpirile

În luna februarie din 2011, salariul mediu net pe economie a fost de 1.414 lei, în scădere cu 10 lei (-0,7%) faţă de ianuarie 2011 şi în creştere cu 3 lei (+0,2%) faţă de februarie 2010. Dar tot în februarie 2011 media preţurilor a crescut cu 0,7% faţă de ianuarie şi cu 7,6% faţă de februarie 2010. Din nou, dinamica preţurilor a depă­şit-o pe cea a câştigurilor salariale, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare s-a erodat şi în a doua lună a acestui an.

Astfel că februarie 2011 a fost a zecea lună din ultimele 12 şi a 15-a din ultimii doi ani în care scumpirile au depăşit salariile. Indicele câştigului salarial real pentru februarie 2011 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între câştigul salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 98,5%, iar comparativ cu aceeaşi lună din 2010 s-a situat la 93,1%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 15,3%, cu 1,7 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2011.

Tutunul - în top, turismul - la coadă

Cele mai ridicate valori ale salariului mediu net din februarie au fost înregistrate în fabricarea produselor din tutun (3.790 de lei), iar cele mai scăzute - în hoteluri şi restaurante (855 de lei). În februarie, cele mai consistente majorări de salarii s-au înregistrat în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv fondurile de pensii), de 30,4%, şi în fabricarea produselor din tutun, de 27,6%. La polul opus, cu cele mai semnificative reduceri de salarii (între 9% şi 13%), se regăsesc telecomunicaţiile, asigurările şi industria extractivă.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite