Adevarul.ro

Mai pe româneşte, scroafa e moartă în coteţ, dar poate îi suflăm aer în dos şi mişcă.

Citeam zilele trecute „Confesiunile unui bancher  toxic“ (de fapt, în original „pourri“, adică „putred“). Cărticica e o alcătuire repezită a cuiva după ce a primit un şut în fund din partea sistemului a cărui rotiţă a fost o viaţă întreagă. O astfel de întâmplare e întotdeauna un pas înainte către lupta de clasă. Omul dezvăluie toate relele din interiorul marilor instituţii financiare vinovate de criză prin inconştienţă şi lăcomie. Dincolo de oameni, caractere şi vorbe, se ascunde un mare adevăr.

Darwin n-avea dreptate. Nu funcţia dezvoltă organul, organismele birocratice îşi găsesc noi şi noi funcţii. Creşterea e scop în sine. Fenomenul e de neoprit. Gigantismul e boala care ameninţă aparatele corporatiste private sau de stat. În interiorul lor, procesele, regulile şi comportamentele se uniformizează, devin din ce în ce mai abstracte. Sprijinită pe modele statistice, matematica înăbuşă viaţa. Baloanele instituţionale plutesc agăţate de cer. Pierd legătura cu realitatea. Atunci când imprevizibilul se produce, revenirea pe pământ e brutală. Decidenţii paralizează.

Din prima pagină a unui ziar financiar de ieri aflam că au început discuţiile cu FMI, denumite pudic şi cu candoare cretină „tehnice“. Tehnica asta scrânteşte însă vieţile a milioane de oameni! Negocierile se referă la ţintele economice pentru a doua parte a anului. Nicio vorbă despre faptul că, atunci când s-a hotărât cererea şi apoi acordarea împrumutului, nici o parte, nici cealaltă habar nu aveau pe ce lume trăiesc. Prevedeau mai întâi o creştere de 2,5% a PIB-ului pe 2009 în toamna trecută, apoi o scădere de 2,5% ce, pe nesimţite a devenit de 4,1%. În realitate, astăzi este de 8%. Când în februarie spuneam că ea va fi între 7 şi 10%, un înţelept afirma că sunt inconştient. „Tehnicienii“ care se întreţin cu FMI-ul sunt câte trei miniştri din partea fiecărui partid aflat la guvernare, o echipă de handbal completată cu portarul Cotrocenilor, speriat că el va încasa golurile. 

Sigur că în acest meci instituţia financiară mondială va urmări micşorarea deficitului bugetar, stoparea cheltuielilor, echilibrele macroeconomice şi câte şi mai câte alte băsneli statistice. De partea cealaltă, vajnicii jucători vor implora pentru creşterea resurselor de investiţii, adică deschiderea robinetului pentru clientela politică, majorarea plafonului de garanţii guvernamentale, adică acordarea preferenţială de ajutoare de stat, precum şi a cantităţii de energie ce se scurge în claxon, adică „prima casă“, „primul siloz“ şi alte ţipurituri populiste. Vom fi pe primul loc în lume la combaterea crizei prin vorbe. Totul se va termina fericit prin anunţul că acordul continuă şi că vom primi următoarele tranşe de bani, doar-doar falimentul se va amâna după noiembrie. Restul n-are importanţă. Ce contează că mii de firmuliţe se închid, că oamenii rămân pe drumuri atâta vreme cât statul rămâne o vacă cu multe ţâţe?! Ca în bucoavna de care pomeneam la început, plutim fericiţi. Criza nu există.

Ce-ar fi să-i invităm pe distinşii oaspeţi să se ducă de unde au venit? Putem încerca prin noi înşine să găsim soluţii interne de redresare. Putem să ne uităm în jur la ce-au făcut alţii. Putem să ne îndreptăm spinarea şi să ne folosim mintea. Putem?

Deocamdată, pe aceeaşi pagină de ziar, un mare bancher emitea o previziune de ghicitoare în cafea: „55% stabilizarea economiei, 45% deteriorarea“. Mai pe româneşte, scroafa e moartă în coteţ, dar poate îi suflăm aer în dos şi mişcă. Asta chiar facem, băncile au împrumutat de curând statul, pentru pensii şi salarii, cu încă 1,2 miliarde de euro. Eu, unul, nu văd decât o singură soluţie. Guvernul să urmeze îndemnul drăgălaşei ministrese a Turismului de a redresa profitabilitatea domeniului şi să plece în vacanţă la mare. Nu pot să cred că nu există în ţara asta şi oameni cu viziune. Ştiu că ei există în bănci, în multinaţionale, printre cei care au dezvoltat de la zero afaceri. În faţa unei probleme, cu calm şi detaşare, ei ştiu să întoarcă moneda şi pe partea cealaltă. Adică ştiu să privească lucrurile şi din altă direcţie. „Liderii inspiră, managerii dau sarcini“, spunea Jack Welch.