Cresterea economica pe primele patru luni ramane subiect de disputa intre Statistica si analistii economici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul National de Statistica (INS) sustine ca indicatorii statistici dati publicitatii la inceputul acestei saptamani au fost calculati dupa metodologia aprobata de Uniunea Europeana si de Fondul

Institutul National de Statistica (INS) sustine ca indicatorii statistici dati publicitatii la inceputul acestei saptamani au fost calculati dupa metodologia aprobata de Uniunea Europeana si de Fondul Monetar International. Vicepresedinta INS, Clementina Ivan Ungureanu, spune ca modul de calcul al PIB, care a trezit suspiciunile analistilor economici, este acelasi de 10 ani incoace, motiv pentru care i-a invitat pe analistii "suspiciosi" la o discutie lamuritoare pe aceasta tema. "Suntem aceeasi echipa de 10 ani, timp in care s-au perindat mai multe guverne, si tot noi am calculat PIB-ul in aceasta perioada si ne-a interesat sa o facem in mod corect. Tocmai de aceea nu am inteles indoielile acelor analisti economici. Dorim sa ii invitam la o discutie si la o analiza mai atenta pe analisti. Conturile nationale sunt o stiinta care se acumuleaza in timp", a spus vicepresedinta INS, care nu a putut explica insa acele cifre care au starnit confuzie. Potrivit datelor furnizate de INS, cresterea economica din primul trimestru al acestui an fata de perioada similara a anului trecut s-a cifrat la 4,4%, sustinuta in special de constructii si servicii. Cifra a creat nedumeriri in randul analistilor economici, care au estimat un nivel de majorare a PIB de maximum 3,2%. Statisticienii au mai stabilit ca valoarea PIB pe primele 3 luni ale anului in curs a fost de 327.703,5, cresteri importante fiind inregistrate in constructii, cu 5,6%, si in servicii, cu 3,4%. Si productia industriala a fost in crestere 2,6% iar cea agricola cu 7,1%. Vicepresedinta INS spune ca nu-si poate explica de ce tocmai acum au aparut suspiciunile analistilor, care prin nemultumirile lor "fac un mare deserviciu tarii. Este treaba dumnealor de ce tocmai acum au suspiciuni. Noi nu am gresit. Dansii au gresit. Sursa de date a fost privita superficial. Nu au avut destule informatii si au gresit", a mai adaugat Clementina Ivan Ungureanu. Radu Craciun, senior analist la ABN AMRO Romania isi mentine suspiciunile privitoare la unii indicatori statistici. "Este un punct de vedere al meu vizavi de o cifra care a fost mai mare decat ma asteptam, fara sa insemne ca a fost gresita", a mentionat Radu Craciun. La randul sau, analistul Daniel Daianu a tinut sa mentioneze ca publicarea datelor statistice in cauza ar fi trebuit insotite de niste explicatii care sa le confere plauzibilitate. "Reactia nu a fost numai a lui Daianu, ci a mai multor analisti, care si-au exprimat nedumerirea. Eu as fi dat explicatii daca as fi fost in locul lor. Replica mea ramane valabila in continuare", a spus Daniel Daianu. Ministrul Dezvoltarii si Prognozei, Leonard Cazan, in subordinea caruia se afla INS, a refuzat sa comenteze indicatorii statistici, precizand ca Statistica a oferit toate elementele necesare lamuririi acestui subiect.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite