Creştere de numai 5% a PIB în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare reduce semnificativ estimările privind evoluţia din acest an a economiei româneşti În contextul înăspririi politicii monetare de

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare reduce semnificativ estimările privind evoluţia din acest an a economiei româneşti

În contextul înăspririi politicii monetare de către BNR, specialiştii internaţionali coboară cu 1,5 puncte procentuale "ştacheta" creşterii economice.

Potrivit "Financial Times" (FT), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a redus estimarea privind creşterea economică a României în 2008 de la 6,5 la 5%. Instituţia de credit estimează astfel că economia României îşi va reduce în continuare ritmul de creştere economică, plasat anul trecut la 6%, după ce a crescut până la 7,9% în 2006.

Reducerea estimărilor pentru România, Ucraina şi Kazahstan - trei state importante pentru investitorii pe pieţele în curs de dezvoltare - a fost cauzată, potrivit FT, de dificultăţile rezultate în urma înăspririi condiţiilor de creditare globale şi a inflaţiei.

BERD a revizuit totuşi în urcare estimările privind creşterea economică a Europei de Est şi a statelor foste sovietice în acest an, de la 5 - 5,5% la circa 6%, motivând că regiunea a fost surprinzător de rezistentă în faţa problemelor economice globale.

Cauza - creşterea costului creditării

Opinia economiştilor BERD este împărtăşită şi de cea a analiştilor autohtoni. Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicată (GEA), consideră că, atât timp cât creşterea economică a României este determinată de consum, iar costul creditării creşte, este normal ca şi ritmul de creştere să încetinească.

"Este doar o problemă de timp până când se va observa o încetinire a ritmului de creştere, poate chiar sub 5%", a declarat Voinea pentru "Adevărul". El spune că, dacă această încetinire nu se va observa în 2008, cu siguranţă va avea loc anul viitor, "când chiar ar putea exploda". "Personal, consider că e previzibil să avem o încetinire a creşterii economice", a conchis Liviu Voinea.

Deficitul de cont curent va continua să crească

Potrivit lui Edmund Phelps, laureat al premiului Nobel pentru economie, şi deficitul de cont curent al României ar putea să crească în următorii ani, întrucât, spune acesta, capitalul retras din economia SUA, ţară care atrage tot mai puţine investiţii, se va regăsi în alte părţi ale lumii.

Economistul nu oferă însă estimări referitoare la nivelul la care ar putea ajunge deficitul de cont curent al României. Acesta va ajunge în acest an, potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, la 13,6% din PIB. Laureatul premiului Nobel consideră că dinamismul este conceptul-cheie cu care trebuie să opereze economiile emergente din Europa de Est.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite